ÎN MARAMUREȘ Peste 400 de autovehicule au fost verificate de poliţiştii maramureşeni weekendul trecut, în cadrul unor acţiuni ce vizau depistarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză excesivă sau sub influenţa băuturilor alcoolice.
În perioada 24 – 26 februarie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pentru siguranţa traficului din judeţul Maramureş. Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi pentru sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii au folosit echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aflate în dotare. Pe tronsonul de drum care face legătura cu judeţul Sălaj, acţiunea s-a desfăşurat în sistem cascadă, în colaborare cu poliţiştii rutieri sălăjeni.
În cadrul controalelor efectuate poliţiştii rutieri au constatat 244 de abateri, 170 dintre acestea privind viteza de deplasare. Toate abaterile constatate au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 23 permise de conducere dintre care 13 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 7 pentru viteză excesivă iar restul pentru alte abateri. În cazul a cinci conducători auto care au avut o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat, poliţiştii au întocmit dosare penale.
Poliţiştii maramureşeni vor fi în continuare prezenţi în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi sancţionarea abaterilor rutiere şi pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să conştientizeze importanţa acestuia pentru siguranţa lor şi a celor dragi.
Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș