Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului MITRU FLORIAN-REMUS sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 17.01.2012, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul Mitru Florian-Remus, a condus pe drumurile publice un autoturism fiind implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, context în care, a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi a agresat-o pe partea vătămată P.V.B. (agent de circulaţie), aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Totodată, inculpatul a avut manifestări care au adus atingere bunelor moravuri, tulburând liniştea publică şi provocând un scandal public. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.