Ieri dimineaţă, la ora 06.45, poliţiştii au fost sesizaţi prin Apelul Unic de Urgenţă 112 că pe raza municipiului Baia Mare a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.
Un băimărean de 30 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Bucureşti din municipiu. Ajuns la intersecţie cu strada Motorului, fără a se asigura, şoferul a virat la stânga şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar.
Impactul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto din maşina acroşată, băimărean în vârstă de 36 de ani. El a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilotst a relevat că cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă.