AcasăEvenimentSportÎN CĂUTARE DE CAMPIONI - Silvia Pitton a făcut o escala la...

ÎN CĂUTARE DE CAMPIONI – Silvia Pitton a făcut o escala la Prodance 2000 Baia Mare (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Multipla campioană mondială Silvia Pitton a susţinut – marţi şi miercuri – un seminar de dansuri Standard la clubul băimărean Prodance 2000, în cadrul căruia orele de grup au alternat cu cele individuale. Cursanţii s-au declarat încântaţi de experienţa avută, mărturisind că lecţiile predate de italiancă îi vor ajuta cu certitudine să danseze mult mai uşor. De cealaltă parte, Silvia Pitton a admis că a fost uşor de lucrat cu dansatorii din Baia Mare şi a făcut şi ea o mărturisire: aceea că se află în căutarea viitorilor campioni mondiali!

La şcoala de dans Prodance 2000, multipla campioană mondială la dansuri Standard, Silvia Pitton, a susţinut în această săptămână un seminar care a cuprins ore de grup şi ore individuale pentru perechile de performanţă ale clubului băimărean. „Ni s-a părut oportun ca pentru 2015, an în care celebrăm 15 ani de activitate, să ne pregătim perechile cu cei mai buni antrenori, astfel încât sezonul să fie unul care să reflecte aşa cum trebuie aniversarea Prodance”, a menţionat preşedintele clubului, Lorand Ilyes.

Silvia Pitton – cea care împreună cu Paolo Bosco a devenit de şase ori campioană mondială atât la profesionişti, cât şi la amatori – a avut program încărcat în Baia Mare, în ambele zile având ore de dimineaţă până seară. „Copiii au fost fantastici şi mi-au făcut misiunea foarte uşoară. Am văzut perechi foarte frumoase. În plus, dansatorii au fost extrem de atenţi, în ciuda faptului că le-am vorbit destul de mult. Unii dintre cursanţii mei au demonstrat că înţeleg foarte repede ceea ce le cer şi că pot pune în practică totul foarte repede, aşa că pot să apară printre ei mari campioni”, a declarat Silvia Pitton, aceasta spunând că o mentalitate de învingător, dublată de super talent şi foarte multă muncă este singura reţetă pe care o poate oferi pentru succes.

„Atitudinea face totul atunci când vizezi performanţa, în sport sau în orice alt domeniu. Iar atunci când te antrenezi cu Silvia, ea te forţează mereu să nu te dai bătut, să încerci până atunci când totul iese aşa cum trebuie. Este foarte bine pregătită din toate punctele de vedere, este foarte amabilă şi consider că reprezintă nu numai un bun profesor de dans pentru perechile de la şcoala noastră, dar, mai mult, reprezintă un adevărat model de urmat pentru noi toţi!”, a spus Lorand Ilyes.

Copiii s-au declarat extrem de încântaţi de colaborarea cu titrata lor profesoară.

„Antrenamentul a fost intens, o experienţă de neuitat”, a spus Alexandru Rîpă. „Am învăţat foarte multe lucruri interesante. A fost o onoare să avem ore cu Silvia”, a declarat Riana Andreica. „A fost foarte drăguţă cu noi, ne-a arătat multe trucuri şi am înţeles foarte bine ceea ce a vrut să ne transmită”, a menţionat Darius Frîncău, completat de Teodora Trufan: „A fost foarte frumos, am învăţat multe…”

Silvia Pitton a menţionat că în această perioadă călătoreşte mult, având mai multe seminarii planificate la diferite şcoli de dans. „Cu siguranţă îmi doresc să creez perechea următoare care va deveni campioană mondială. Asta consider că poate fi cea mai mare satisfacţie profesională pentru mine, acum că nu mai concurez”, a spus ea.  „Silvia şi Paolo îi antrenează pe Raul Faliboga şi Loredana Buţea din Galaţi, care au ieşit în acest an vicecampioni mondiali la tineret, aşa că planul Silviei este foarte aproape să devină realitate şi e cu atât mai îmbucurător cu cât se întâmplă cu o pereche din România!”, a completat preşedintele clubului băimărean.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA