ÎN ATENȚIA ȘOFERILOR Poliţiştii maramureşeni au continuat acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei pe drumurile publice. Pe tot parcursul zilei de ieri poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au acţionat alături de colegii lor din Vadu Izei şi de reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş.
A fost verificată starea tehnică a mai multor autoturisme. Controalele tehnice au vizat detectarea defectelor la sistemul de frânare, mecanismul de direcţie, instalaţia de iluminare, semnalizare, autenticitatea seriilor/numerelor de identificare a autovehiculelor. Pentru neregulile constatate s-au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 6 500 de lei, şi s-au reţinut şapte certificate de înmatriculare.
Activităţi pentru prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere au fost desfăşurate şi de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sarasău. Au fost oprite pentru verificare şi control mai multe autoturisme care se deplasau pe D.N.19, D.N.18 şi pe drumurile publice din Săpânţa şi Bocicoiu Mare. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2 200 lei, şi a fost reţinut un permis de conducere.
Informații furnizate de IPJ Maramureș