IMUNIZAREA POATE ÎNCEPE Un milion de doze de vaccin antigripal cumpărate de Ministerul Sănătății sunt distribuite de luni Direcțiilor de Sănătate Publică din toată țara, pentru imunizarea personale la risc.
Primele doze de vaccin au fost distribuite în București și în județele Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Buzău și Prahova, în celelalte județe vaccinul urmând să ajungă în zilele următoare.
În București au fost distribuite 36.630 de doze, în județul Constanța au ajuns 91.170 de doze, în Ilfov – 6.520 de doze, în Călărași – 20.207, în Giurgiu – 5.215 doze, în Teleorman – 17.780, Buzău – 23.487 și în Prahova – 43.465 de doze.
Potrivit Ministerului Sănătății, contractul încheiat cu câștigătorul licitației de achiziție prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la Direcțiile de Sănătate Publică.
Pentru a evita în viitor situațiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătății a încheiat, pentru prima dată, un acord-cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.
De altfel, Ministerul Sănătății încheie acorduri-cadru pentru toate tipurile de vaccin.
Ministerul Sănătății a achiziționat în acest an peste un milion de doze de vaccin gripal, dublu față de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.
Potrivit utimelor date de la Institutul de Sănătate Publică, până acum nu au fost înregistrat cazuri de gripă.
În ultima săptămână, peste 83.500 de persoane au ajuns la doctor cu infecții respiratorii acute și pneumonii, cu 3,7% mai puține față de aceeași săptămână din 2016 (86.996) și cu 7,6% mai multe față de săptămâna precedentă (79.895).
Până în 26 noiembrie au fost vaccinate antigripal 14.465 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de Ministerul Sănătății.
Despre gripă şi complicaţiile acestei boli citiţi AICI