„ÎMPREUNĂ REUŞIM” În cursul acestei săptămâni, la Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” din Baia Mare, a debutat programul Școlii de Vară ”Împreună reușim”.
Aceste activități sunt organizate cu scopul de a reduce abandonul școlar, în rândul copiilor care provin din grupuri vulnerabile și au fost adaptate astfel încât fiecare copil să se integreze, să își găsească rolul într-un grup și în același timp să recupereze noțiunile de bază la principalele materii.
Sprijiniți de profesorii voluntari și de specialiștii din cadrul Serviciului Public Asistență Socială Baia Mare, copilașii au început să conștientizeze importanța școlii și să îndrăgească mediul în care se desfășoară programele educative.
În fiecare zi, au fost prezenți aproximativ 20 de elevi, iar activitățile au cuprins ore de consultații la matematică urmate de jocuri.
Participanții s-au bucurat și de o gustare, asigurată cu sprijinul Asociației Ushare din Cluj Napoca.
Programul se desfășoară pe toată perioada lunii august cu participarea profesorilor și studenților voluntari și va cuprinde activități de consultații la matematică, limba română și limba engleză, precum și diverse programe educative și recreative.
Sursa: pagina oficială de Facebook a Serviciului Public de Asistență Socială Baia Mare
citeşte şi ÎN BAIA MARE – A fost inaugurată cea de-a șasea Grădiniță de Vară