IMPACT TERIBIL Un accident teribil a avut loc în noaptea de duminică spre luni, 20 martie, pe raza localităţii Baia Sprie.
Mai multe echipaje SMURD și ale poliției s-au deplasat de urgență la locul tragediei.
În urma accidentului, tânărul, în vârstă de 20 de ani, care conducea autoturismul marca Peugeot, şi-a pierdut viaţa. Tânărul era din Baia Mare.
ACTUALIZARE 1:
Azi-noapte, în jurul orei 02:00, pe raza oraşului Baia Sprie a avut loc un alt accident grav de circulaţie. Potrivit IPJ Maramureș, un băimărean în vârstă de 20 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe strada Forestierilor, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat frontal într-un imobil şi a fost apoi proiectat pe trotuarul din partea stângă a direcţiei de mers.
Tânărul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean unde, din cauza rănilor suferite, și-a pierdut viața.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii maramureșeni, s-a descoperit că băimăreanul nu avea permis de conducere.
ActualMM