Corespondez de ceva vreme cu Octavian Curpaş, un jurnalist român stabilit în statul Arizona, un critic interesant, activ, o fire vizionară, cu un condei prompt şi obiectiv, care ştie ce spune şi ce scrie. Domnul Octavian Curpaş a făcut cu putinţă să o cunosc pe doamna Ileana Orlich, un profesor universitar de excepţie, o personalitate complexă şi un om de o calitate sufletească uluitoare. De la prima convorbire telefonică am rămas extraordinar de impresionată de naturaleţea, sinceritatea şi caldura vocii acesteia. Pentru că îmi doream foarte mult să o întâlnesc şi să o cunosc personal, în urma dialogurilor de pe internet şi ca urmare a străduinţelor domnului Ocavian Curpaş (căruia îi mulţumesc!!!), lucrul acesta a devenit posibil spre marea mea bucurie.

Doamna Ileana Orlich mi-a dat întâlnire la Restaurantul Studenţilor din Tei, de lângă Facultatea de Construcţii, aşa că abia aşteptam ziua în care ne vom cunoaşte personal. Am ajuns la ora stabilită la hotelul cu restaurant al „studenţilor din tei” şi am întrebat un chelner dacă doamna Orlich e acolo. Mi-a răspuns afirmativ. Am intrebat:

-O cunoaşteţi?

-Cum să nu, toată lumea de aici o cunoaşte pentru că ea vine mereu cu stundeţii şi e deosebit de draguţă cu noi, cu toţi.

Respectivul chelner mi-a indicat locul unde se afla. Trebuia să urc la etajul unu, la recepţie. Am urcat, şi… acolo am recunoscut-o imediat pe doamna Orlich după pozele de pe internet… Era într-o discuţie în limba engleză cu doi domni, unul mai tanăr şi altul matur. Trăgeam cu urechea, îmi era jenă să intervin în discuţie. Doamna Orlich stătea pe un fotoliu jos, cu spatele la intrare şi cu spatele la mine. Aşa că am ieşit, aşteptând să termine conversaţia. Dar cum aceasta nu se termina, eu trebuia cumva să o contactez… aşa că decis să o sun la telefonul mobil. Îmi răsunde. Îi spun că sunt în spatele ei şi aşa am reuşit să facem legătura!

Ne-am salutat şi am făcut cunoştinţă cu cei prezenţi. Am înţeles din discuţii că cei doi erau studenţi, făceau parte dintr-un grup, care abia sosiseră… în România. Venind cu trenul, ajunseseră mai devreme dacât ceilalţi care preferaseră avionul. De fapt restul grupului era aşteptat la aeroport de cunoscuta profesoară de limbi străine de la Universitatea „Spiru Haret”, doamna lector univ. dr. Ramona Mihăilă… Şi astfel am început discuţia.

– Îi aşteptăm şi pe ceilalţi studenţi care sunt la aeroport. Am grupa mea de studenţi cu care vin în România, îmi spune doamna Orlich.

– Ştiu limba română?

-Da, ştiu. O învaţă cu plăcere. Aşa că în fiecare an vin cu câte o grupă de studenţi străini care vor să vadă România, să se familiarizeze cu limba, cu ţara şi cultura la ele acasă.

– E splendid. Dar e o muncă extraordinară pe care o duceţi, e ceva uimitor să predai limba română studenţilor americani. Şi cum o văd ei?

– Le place foarte mult, sunt foarte atraşi după ce încep să înţeleagă. Limba română are ceva deosebit, ceea ce nu au alte limbi.

– Chiar sunt fericită şi mândră, zic eu, plină de bucurie.

Doamna Ileana Orlich vorbea cu mine ca şi când ne-am fi cunoscut de când lumea. Am ieşit afară să aşteptăm maşina cu studenţi care trebuia sa sosească din clipă în clipă. Ei erau aşteptaţi la aeroport încă de dimineaţă, pentru că studenţii-oaspeţi venind din mai multe locaţii ajungeau pe aeroportul internaţional Henry Coandă la ore diferite.

Aceştia aveau la dispoziţie un autocar care trebuia sa îi ducă la Cluj-Napoca, deoarece anul acesta şcoala de vară era acolo. Aşa stabilise doamna Orlich. Totuşi, pentru a cunoaşte şi capitala ţării, studenţii aveau să stea la început câteva zile şi în Bucureşti. Chiar din ziua următoare li se organizase o vizită la Parlamentul României.

Aşteptam deci să vină şi restul studenţilor… Între timp am discutat tot felul de idei, despre viaţă, despre literatură, despre România, despre ce înseamnă să fii bun, să fii deschis, să dăruieşti, pentru că numai aşa poţi să creşti. Reuşeşti să te înalţi numai dacă te înconjuri de frumuseţe şi de frumuseţea lui Dumnezeu. Multe idei, gânduri, imagini poetice am auzit de la doamna Orlich, o adevărată încântare să o asculţi. Eu am rămas atât de mirată de cât de firesc se poartă. M-am bucurat, am fost veselă; un adevărat ospăţ intelectual şi sufletesc. În timp ce vorbeşte cu mine, vorbeşte la telefon, întreabă, aşteaptă, îşi face griji pentru studenţi, pentru autocarul care nu mai vine… Dar în sfârşit e anunţată că se apropie şi mult-aşteptatul autocar… Ieşim în stradă şi o luăm spre parcare. Doamna Orlich întâmpină studenţii care sunt de două zile pe drum, obosiţi….

In timp ce oaspeţii sunt cazaţi în camerele lor la hotel, mă întâlnesc cu doamna Ramona Mihăilă, pe care o cunoşteam de la posturile de televiziune de la cele două canale ale ale Universităţii Spiru Haret, TVRM Educaţional şi Cultural. O cunoşteam şi din presa scrisă şi de la alţi studenţi, dar nu personal. M-am bucurat să o cunosc acum, să stăm de vorbă aşa de firesc, de apropiat. E foarte interesant totul, doamna Ramona nu e singură, e însoţită de o studentă de a dânsei, de la „Spiru”, care vorbea foarte bine limba engleză şi care s-a integrat imediat în grup. Astfel au început să se lege prietenii. A doua zi urmau să viziteze oraşul. Ea urma sa fie cea care avea să îi ghideze, să le vorbească…

Stăm la masă, vorbim, explicăm, ne veselim, povestim atât de frumos, în timp ce doamna Orlich vorbeşte la telefon cu părinţii copiilor tocmai în… America, care sunt îngrijoraţi. Le raspunde la fiecare în parte că totul e bine, că au ajuns, că stau la masă, că mâncarea e foarte bună… Am fost şi eu servită cu un fel de mâncare foarte ciudat, dar foarte bună la gust. A fost o seară superbă şi am rămas cu bucuria unei întâlniri de neuitat.

În încheierea acestei relatări aş vrea să subliniez că doamna Ileana Orlich realizează atât de multe pentru România şi pentru promovarea limbii române. Consider că trebuie să fim mândri că o avem şi că e româncă. Felicitări, distinsă doamnă Orlich, sunteţi un exemplu pentru noi! Felicitări şi doamnei Ramona Mihăilă, pentru această colaborare în promovarea limbii române peste hotare.

Trebuie să îi mulţumesc pe această cale şi lui Octavian Curpaş pentru prietenie, ospitalitate scriitoricească, promptitudine şi pentru admirabilele cronici făcute cărţilor mele. Ţin să îl felicit pentru această activitate laborioasă şi complicată în domeniul scrisului şi mai ales pentru această tenacitate şi forţă de care dă dovadă în promovarea literaturii române contemporane peste hotare…

Victoriţa DUŢU – Bucureşti