IDENTIFICAT Şoferul camionului care a intrat în mulţimea de oameni joi seară pe Promenade des Anglais din Nisa (sud-estul Franţei), ucigând cel puţin 84 de persoane înainte de a fi neutralizat de poliţie, a fost identificat oficial, au anunţat vineri surse poliţieneşti franceze, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Acest bărbat este titularul documentelor de identitate emise pe numele unui franco-tunisian de 31 de ani, domiciliat la Nisa, care au fost găsite în camion de către anchetatori.
„Mai multe operaţiuni sunt în prezent în desfăşurare vineri dimineaţă, în special la Nisa”, au adăugat sursele citate. Printre operaţiunile în desfăşurare se numără şi percheziţii la locuinţa atacatorului, în Nisa.
Sursă info.
Sursă foto.