Temperaturile înregistrate în această iarnă ne arată că expresia „ger de crapă pietrele” nu mai este atât de actuală pentru lunile reci din România. Iarna aceasta a fost deosebit de cald şi în alte zone din Europa şi chiar din America.
Acest Crăciun va rămâne în memorie ca unul dintre cele mai călduroase din istorie, când termometrele indică temperaturi-record atât în Europa, cât şi în America, notează Figaro în ediţia electronică, citat de Mediafax. Meteo-France a prognozat pentru vineri temperaturi minime cuprinse între 5 şi 10 grade Celsius şi maxime între 11 şi 15 grade în partea de nord a Franţei sau de 14-19 grade în sud. În statele Unite şi în Canada sunt, deasemenea, temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă.
Joi la New York au fost peste 22 de grade, iar în Virginia 28. Temperaturi ridicate s-au înregistrat şi în Canada, cu peste 21 de grade Celsius la Saint-Anicet, în Quebec. Iar la Moscova, în ajunul Crăciunului au fost 10 grade Celsius. Vremea se schimbă Încă de la începutul anilor `90 meteorologii atrăgeau atenţia asupra schimbărilor climatice care vor urma, la nivel global. Se vorbea de efecte exploatărilor resurselor, dar şi de influenţa industriei. În timp, zone cât mai vaste au început să aibă un comportament cât mai ciudat din punct de vedere meteorologic. În România, atenţia specialiştilor a fost captată şi ea în ultimii 20 de ani de vremea tot mai schimbătoare: ierni din ce în ce mai calde şi veri cu temperaturi caniculare.
Problema pe care şi-a pun specialiştii este legată de modul în care agricultura noastră se va adapta la fluctuaţiile de temperatură din timpul iernii. „Riscul climatic al iernilor calde se produce pe fondul încălzirii climei care a provocat intensificarea circulaţiei aerului tropical de origine mediteraneeană, în directă legătură cu aceasta, procesele vegetative se declanşează încă din timpul iernii determinând stadii avansate de vegetaţie la sfârşitul acestui sezon la pomii fructiferi şi culturile agricole de toamnă, iar brumele târzii de primăvară devin, astfel, deosebit de distructive”, se arată într-un studiu al National Geografic.
Practic în această iarnă vremea a fost total diferită faţă de mulţi ani în urmă. Căldurile mai ales din zona de sud i-au pus pe gânduri pe fermieri. Şi asta pentru că în prima lună de iarnă, pe zona de sud, temperaturile sub zero grade au fost aproape inexistente. Însă nu trebuie să ne aşteptăm ca valul de călduri să fie nesfârşit. Exemplui iernii 2014-2015 este destul de grăitor. După un Crăciun cu temperaturi destul de ridicate, Revelionul 2014-2015 a fost de-a dreptul friguros. Potrivit măsurătorilor făcute de meteorologi, efectele încălzirii globale, în România, s-au făcut simţite la începutul anilor 2000.
Astfel, cele mai calde ierni au fost simţite în sudul României. În paralel au fost şi luni de iarnă friguroase, însă ele au alternat cu vreme caldă. Unde sunt iernile de altă dată Un studiul al Naţional Geografic ne arăta că în secolul 20, în România aveam o iarnă călduroasă la o frecvenţă de 10-15 ierni. Studiul arată că între 1900 şi 1999 am avut parte de şase ierni călduroase. Ele au fost repartizate astfel: 1906-1907, 1920-1921, 1935-1936, 1943-1944, 1947-1948, 1990-1991. Potrivit cercetătorilor cele mai calde ierni se produc, de regulă, în zona de sud şi sud-vest a ţării, pe motiv că barajul Carpaţilor blocheză circulaţia maselor de aer de origine mediteraneeană sau tropicală.
Aceeaşi analiză a National Geografic scoate în evidenţă o cercetare a temperaturilor de iarnă pe un deceniu, 1999-2009. Potrivit calculelelor, a rezultat o frecvenţă mai mare a timpului cald, comparativ cu timpul rece. Cele mai calde luni de iarnă, din perioada amintită au fost februarie 2000, ianuarie 2002, februarie 2002, februarie 2004, decembrie 2004, ianuarie 2005, decembrie 2005, februarie 2008, decembrie 2008.
La celălalt pol, cele mai reci ierni au fost decembrie 2001, decembrie 2002, februarie 2003, ianuarie 2006, decembrie2007 şi ianuarie 2009. Raportând la perioada 1999-2009, din studiul National Geografic, rezultă că iernile 1999-2000; 2000-2001; 2001-2002; 2004-2005; 2006-2007; 2007-2008 au fost predominant calde, iar cele din intervalele 2002-2003; 2005-2006; 2008-2009 au fost mai reci.
sursă știre adevarul.ro
sursă știre adevarul.ro