Începând din anul şcolar 2016-2017, elevii români vor trece cel mai probabil la un nou sistem de învăţământ.
Din 1990 şi până acum au existat zeci de forme ale legii educaţiei, forme ce mai mult i-au bulversat pe cei care au trecut prin şcoală în ultimii 25 de ani. Acum parlamentarii au depus un nou proiect al legii educaţiei, proiect ce seamănă cât se poate de mult cu foma legii gândite de Spiru Haret acum mai bine de un secol. De altfel, legea cu pricina a funcţionat cum nu se poate mai bine, cu mici modificări, chiar şi pe vremea comunismului.
Acum urmează să fie supusă dezbaterii publice noul proiect ce vizează educaţia. Iar punctele de la care se va pleca în negociere vizează reintroducerea probei de admitere la liceele „cu ştaif” cât şi introducerea a trei probe noi la examenul de capacitate. De asemenea, un alt punct important de la care va pleca negocierea presupune reducerea perioadei de studiu în învăţământul profesional de la trei ani cât este acum, la doi ani.
Nici preşcolarii nu sunt uitaţi. O situaţie cumva paradoxală apare în acest nou proiect de lege. După ce şcolile generale au investit masiv din punct de vedere material în crearea claselor pregătitoare, acestea ar urma să treacă din nou, după numai doi ani, din nou la grădiniţe.
Potrivit acestui nou proiect, cei care vor termina clasa a opta vor avea de susţinut probe scrise la limba maternă şi la limba şi literatura română, cât şi o probă la ştiinţe sau matematică. În plus, elevii ce vor să intre la liceu trebuie să se pregătească şi de un examen oral la o limbă străină, o probă practică la informatică, dar şi de o probă practică ce ar trebui să le evalueze competenţele civice. Ultimele trei probe ar urma să fie susţinute în timpul ultimului an de studiu din ciclul gimnazial.
Liceele îşi pot sorta elevii de acum încolo. Practic, dacă în urma concursului de dosare se va constata că există mai mulţi candidaţi decât locuri disponibile pentru un anumit profil, unitatea de învăţământ va fi obligată prin lege să susţină examen de admitere pentru respectiva specializare.
Liceeele vor trebui să publice metodologia de admitere până la începutul anului şcolar în care va fi susţinut acest examen.
Şi examenul de Bacalaureat, care a dat atâtea bătăi de cap absolvenţilor de liceu se va schimba fundamental. În cazul ăn care acest proiect de lege va fi pus ăn practică. Probabil cea mai drastică schimbare faţă de actualul sistem este reprezentată de susţinerea probelor orale. Aceste componente ale Bacalaureatului se vor desfăşura în timpul clasei a XII-a, nu odată cu probele scrise , cum se întâmplă în prezent. Mai mult, aceste probe vor fi susţinute în faţa unei comisii compuse din profesorii din liceu. În prezent, aceste probe sunt susţinute în faţa unei comisii alcătuite din profesori ce provin de la alte unităţi de învăţământ decât candidatul.
Deocamdată , aceste modificări fundamentale ale Legii Educaţiei sunt doar în stadiu de proiect. Potrivit Ministerului Educaţiei, de-abia la finalul acestui an vom putea vedea o formă definitivată a acestui proeict. Practic, schimbările ar putea intra în vigoare de-abia începând cu anul şcolar 2016-2017.
Mai multe pe: Blastingnews.ro