Poliţia a fost sesizată in data de 4 august la ora 15.10, că, dintr-o locuinţă din Chiuzbaia, persoane necunoscute au sustras 1800 lei. Poliţiştii au demarat imediat activităţile de cercetare şi au reuşit identificarea în scurt timp a trei tinere bănuite de comiterea furtului. Asupra acestora poliţiştii au găsit suma de 1600 lei pe care au restituit-o părţii vătămate.
Investigaţiile poliţiştilor au stabilit că, în jurul orei 15.00, cele trei tinere, în timp ce se aflau la cerşit pe raza localităţii Chiuzbaia, au profitat de faptul că uşa de acces a fost lăsată neasigurată, au pătruns în locuinţă în timp ce proprietara se afla în grădina casei şi au sustras nouă bancnote a câte 200 lei. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
În perioada mai – septembrie 2014, poliţiştii maramureşeni desfăşoară activităţi preventiv – informative în cadrul Campaniei naţionale „INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI”, care are ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor. În acest context şi având în vedere furtul prezentat anterior, poliţiştii maramureşeni recomandă cetăţenilor să ţină cont de următoarele sfaturi preventive:
– ţineţi uşa da acces în locuinţă încuiată permanent, chiar şi atunci când sunteţi acasă
– dacă locuiţi la parter sau la casă, când părăsiţi imobilul, chiar şi pentru scurt timp, închideţi toate ferestrele şi uşa de la balcon
– dacă locuiţi la boc, montaţi un interfon la intrarea în scară şi nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute care sună folosind diferite pretexte sau al acelora care încearcă să intre odată cu dumneavoastră
– când plecaţi pentru o perioadă mai mare de timp de acasă, rugaţi un vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa.
Fiţi prevăzători când vine vorba de siguranţa personală, casă şi maşină!