HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI MARAMUREȘ Bărbatul din Sighetu Marmaţiei care şi-a ucis soţia la începutul lunii fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El are 48 de ore la dispoziţie să conteste măsura.
Femeia avea 39 de ani, era mamă a trei copii şi a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit în dimineaţa zilei de 5 septembrie, în timp ce se îndrepta spre staţia de autobuz, pentru a merge la serviciu. Bărbatul, de care voia să divorţeze, a urmărit-o şi a atacat-o, aplicând-i loviturile de cuţit care i-au adus moartea. El a fugit apoi, însă în scurt timp a fost prins de poliţişti şi trimis la spital pentru expertiza neuropsihiatrică.
În urma acesteia, procurorii au propus plasarea lui în arest preventiv pentru 30 de zile. Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 38/DL din data de 13.09.2017, pronunţată în dosarul nr. 3028/100/2017 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 septembrie 2017, până la data de 12 octombrie 2017, inclusiv, a inculpatului P.M.A., în vârstă de 41 de ani, fără antecedente penale, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin.1 Cod penal.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în dimineaţa zilei de 05.09.2017, i-a aplicat numitei P. A., soţia sa, multiple lovituri de cuţit, în urma cărora aceasta a decedat”, se arată în comunicatul remis presei de către Tribunalul Maramureş. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Sursă info și foto.