Sâmbătă, 26 martie, în jurul orei 20.30, poliţia a fost sesizată că o persoană necunoscută a spart geamul unui autovehicul parcat pe strada Gării din municipiul Baia Mare şi încearcă să sustragă bunuri.
Un echipaj din cadrul Biroului Poliţie de Ordine Publică Baia Mare, deplasat la faţa locului, a prins în flagrant şi identificat un băimărean în vârstă de 46 de ani.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt.
Poliţiştii maramureşeni recomandă cetăţenilor să anunţe de îndată poliţia în situaţiile în care observă comiterea unor fapte antisociale. Implicarea cetăţenilor în sesizarea faptelor de natura contravenţională sau penală contribuie la limitarea activităţii infracţionale, prevenirea sustragerii de bunuri precum şi la prinderea în scurt timp a autorilor şi soluţionarea cazurilor. (foto arhiva)