Peste 130 de copii și tineri cu nevoi speciale din serviciile de protecție a copilului din județul Maramureș, din cadrul Asociației ASSOC, a Asociației Esperando și a Centrului de zi Luchian au participat, luni, 19 martie, la cea de-a 18-a ediție a Jocurilor Speciale de Iarnă, pe pârtia „Icoana” din Cavnic. Evenimentul sportiv a fost organizat de Fundația Hope and Homes for Children România și susținut de Bridges for New Beginnings, SUA.
Copiii și tinerii au fost organizați în 10 echipe: Albinuțele, Buburuzele, Cățelușii, Fluturașii, Ghioceii, Inimioarele, Lalelele, Omuleții de zăpadă, Pisicuțele și Steluțele și au participat, pe rând, la cele 7 probe ale competiției.
Au jucat fotbal, șotron pe zăpadă, parașută, popice, s-au întrecut la trasul frânghiei și la ștafeta cu lingura cu ou și s-au dat cu săniuța pe pârtie.
Distracția de pe pârtie s-a terminat cu un moment festiv, în care toți participanții au primit diplome, medalii și tricouri.
Copiii și tinerii au fost foarte încântați de ziua petrecută pe pârtie, în zăpadă, dar mai ales de activitățile care au fost o ocazie foarte bună de a se întrece între ei. De altfel, pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale această competiție reprezintă, în fiecare an, cel mai așteptat eveniment.
La ediția din acest an a Jocurilor Speciale de Iarnă s-au aflat voluntarii de la organizația de tineret YMCA Baia Mare și cei ai Hope and Homes for Children, care au fost alături de participanți pe parcursul întregului eveniment.
Hope and Homes for Children organizează Jocurile Speciale de Iarnă încă din anul 2000, cu scopul integrării sociale a copiilor și tinerilor cu nevoi speciale prin activități de petrecere a timpului liber și întreceri sportive specifice sezonului de iarnă.
Jocurile Speciale de Iarnă sunt organizate cu sprijinul Bridges for New Beginnings, SUA.
Informaţii şi foto furnizate de Hope and Homes for Children România