AcasăActualitatePoliticHILLARY CLINTON – Sumă record strânsă în campania din august

HILLARY CLINTON – Sumă record strânsă în campania din august

spot_img

DISTRIBUIȚI

HILLARY CLINTON   a anunţat că a strâns o sumă-record de peste 140 de milioane de dolari în august, în urma a numeroase recepţii foarte exclusive de colectare de fonduri la personalităţi precum Magic Johnson şi Justin Timberlake, relatează AFP, potrivit News.ro. Candidata democrată la Casa Albă a strâns peste 140 de milioane de dolari în august, dintre care o parte (81 de milioane) pentru Partidul Democrat şi nu pentru comitetul său oficial de campanie.

Ea începe luna septembrie cu un buget de 68 de milioane de dolari, din care va finanţa campanii de publicitate până la scrutinul de la 8 noiembrie. Prin comparaţie, Barack Obama a strâns în total 97 de milioane în august 2012, dintre care 84 pentru comitetul său de campanie, potrivit The New York Times.

Clinton a apărut la puţine reuniuni publice în august, însă a participat la 37 de evenimente private în vederea colectării de fonduri, în 11 state şi la Washington, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP, în principal pe Coasta de Vest, pe lângă celebrităţi de la Hollywood şi patroni din Silicon Valley, dar şi la New York. Partenerul ei de cursă Tim Kaine a participat la cel puţin 35 de recepţii, iar Barack Obama la două.

Donaţia minimă pentru a participa la aceste întâlniri restrânse cu candidaţi este cuprinsă între 500 şi 250.000 de dolari. Biletul de intrare este mai scump cu cât evenimentul este mai exclusiv. De exemplu, la un cocteil, pe 20 august, la fostul patron al studiourilor Universal Frank Biondi, pe Insula Martha’s Vineyard, au fost prezente, într-un cort, aproximativ 700 de persoane. Însă la cina organizată în apropiere, la Lynn Forester de Rothschild, au rămas doar 30 de invitaţi. Intrarea a costat 50.000 de dolari.

La Los Angeles, pentru a participa la o masă în locuinţa lui Justin Timberlake şi a soţiei sale Jessica Biel, intrarea a costat 33.400 de dolari. Şi mai exclusivă, intrarea la o cină de două ore, cu 20 de invitaţi, la văduva lui Steve Jobs, Laurene, a costat cel puţin 200.000 de dolari. Suma strânsă a fost de cel puţin patru milioane de dolari. Plafonul legal al unei donaţii în campania lui Hillary Clinton a fost de 2.700 de dolari de persoană în alegerile primare. În campania prezidenţială, plafonul este acelaşi.

 

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA