Partida dintre HCM Baia Mare şi HC Zalău deschide mâine, începând cu ora 17.30, a 11-a etapă a Ligii Naţionale. Adversara campioanelor vine cu moral bun în Baia Mare, la întâlnirea cu HCM-ul, după ce a reuşit să facă 25-25 cu Corona Braşov în etapa anterioară.
Rezultate pozitive au bifat în etapa 10 de campionat ambele adversare de mâine. Băimărencele au trecut fără emoţii cu 30-21 de Dunărea în Brăila, în timp ce sălăjencele au reuşit să smulgă un egal la 25 Coronei, după ce HC Zalău era condusă la pauză cu 13-12. Campioana are 27 de puncte cu care ocupă în continuare primul loc în clasament, în timp ce HC Zalău are 13 puncte şi este pe locul 7.
„Toată lumea spune că meciul cu echipa din Zalău nu e mare lucru. Dar Zalăul este o echipă care nu se lasă bătută. Depinde de noi, ca adversar al Zalăului, cât le vom da şansa să joace”, a declarat antrenorul Costică Buceschi, analizând adversarul care nu a reuşit până acum decât o singură victorie în deplasare, la Cluj, în a cincea etapă, la scorul de 40-29.
Partida va fi arbitrată de Claudiu Gorina şi Florin Melencu.