AcasăEvenimentSportHandbal masculin: Știința Bacău - HCM Minaur Baia Mare 33-21 (16-10)

Handbal masculin: Știința Bacău – HCM Minaur Baia Mare 33-21 (16-10)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cadrul etapei cu numărul XV din Liga Națională, HCM Minaur a pierdut partida de pe terenul vicecampioanei din sezonul trecut, Știința Bacău, scor 33-21, după ce la pauză băcăuanii au condus cu 16-10. Cel mai bun marcator pentru echipa noastră a fost Viorel Fotache cu 6 goluri marcate.

Meciul a început foarte echilibrat, cele două echipe mergând de la egal la egal până în minutul 11, când gazdele s-au distanțat la trei goluri (7-4). Cea mai mare diferență de pe tabelă a fost în minutul 26, când Știința Bacău a avut un avantaj de opt goluri (16-8), doar intervențiile lui Ionuț Irimuș făcând ca diferența să nu se mărească. La finalul primei reprize, băcăuanii au păstrat un avantaj de 6 goluri, scor 16-10.

A doua repriză s-a desfășurat precum sfârșitul primului act, cu Știința Bacău în avantaj. Mai mult, Știința Bacău a avut începând din minutul 44 un avantaj de minim 12 goluri, gazdele reușind să se impună la finalul meciului cu scorul de 33-21.

Etapa viitoare, a XVI-a din Liga Națională, HCM Minaur va juca pe teren propriu în data de 9 februarie, pe teren propriu împotriva echipei HC Odorhei. În meciul tur, formația din Odorhei s-a impus cu scorul de 31-29, după ce la pauză scorul era egal la 18.

Știința Bacău – HCM Minaur 33-21 (16-10)
Sala Sporturilor din Bacău
Au arbitrat: Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu (București).
Minute de eliminare: 10-6
7 metri: 5 (4 transformate) – 3(3)
Știința Bacău: Răducu Tamaș, Shota Tevzadze, Ștefan Grigoraș – Marius Bondar (7 goluri – 3 din 7 metri), Ionuț Ramba (6), Ionuț Rotaru (6), Cristian Ghiță (3), Uelington Ferreira (3), Vladimir Rusia (2), Rareș Păunică (2), Martin Johannson (2), Alexandru Tărîță (1), Michelin Celestin (1), Cristian Fenici, Dragoș Iancu, Mihai Cotinghiu.
Antrenor: Eliodor Voica.
HCM Minaur: Ionuț Irimuș, Viorel Viman, Andrei Drăghici – Viorel Fotache (6 goluri – 1 din 7 metri), Alin Bondar (4-1), Andrei Grasu (3), Srdjan Gavrilovic (3), Alexandru Sabou (2-1), Bogdan Mihai (2), Mihai Bușecan (1), Devid Munea, Daniel Bera, Simion Crăciun, Elvis Acsinia, Răzvan Udriștoiu.
Antrenori: Gheorghe Covaciu și Adi Popovici.
Sursa: minaur.ro.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA