Şi-au studiat îndeaproape adversarul, decişi să ia toate punctele puse la bătaie, şi victorie au reusit să obţină cei de la HCM Minaur Baia Mare în a opta etapă de Ligă Naţională, în detrimentul handbaliştilor antrenaţi de Aihan Omer.
Gazdele s-au impus cu 24-23 (13-10) în faţa celor de la HC Caraş Severin, jucătorii lui Covaciu si Popovici luptând până în ultimele secunde pentru a-şi asigura acest al treilea succes al sezonului. Din nou greul a fost dus de cei doi jucători de naţională din angrenajul băimărenilor, Irimus (care a avut 11 intervenţii) şi Grasu (din nou golgheter pentru Baia Mare, cu 9 reuşite).
La maximum cinci goluri au condus gazdele, o distanţă stabilită între Baia Mare şi echipa din Reşiţa în prima repriza: 11-6 (min. 22) si 12-7 (min. 23). Handbaliştii lui Aihan Omer, aflati şi ei în secetă de puncte, evoluează cu ambiţie şi reuşesc, în debutul actului secund, să se apropie la un singur gol: 13-12 (min. 33). Cu nouă minute înainte de fluierul final este 21-20, scor la care tehnicienii echipei gazdă solicită time out, Minaur reuşeşte să se desprindă la trei goluri (24-21, min. 55), dar finalul aparţine oaspeţilor, care înscriu de două ori consecutiv şi stabilesc scorul final: 24-23.
Sursa text si foto: minaur.ro.
CASETA TEHNICĂ
HCM Minaur Baia Mare – HC Caraș-Severin 24-23 (13-10)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană”
Au arbitrat: Băducu / Voicu din Buzău;
Minute de eliminare: 6 -10;
Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate 3-2, au ratat Vaidasigan si Turcu);
HCM Minaur Baia Mare: Irimuș (9+2), Viman, Drăghici – Grasu 9, Bondar 5 (3), Băican 3, Leordean 2, Bera 2, Udriştoiu 1, Munea 1, Mihai 1, Popescu, Acsinia, Fotache, Crăciun.
Antrenori: Gheorghe Covaciu si Adi Popovici.