Oltchim Rm. Vâlcea a debutat cu dreptul în faza grupelor principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin, graţie unei victorii clare, cu scorul de 31-25 (16-13), în deplasare, cu formaţia slovenă RK Krim Mercator Ljubljana.
Vâlcencele au început slab şi erau conduse cu 3-0 după primele trei minute de joc. Oltchim a revenit apoi, a egalat, 3-3 (5), iar în minutul 9 a preluat pentru prima oară conducerea, cu 6-5. În min. 21, Krim conducea cu scorul de 12-10, dar Oltchim a preluat controlul jocului şi, deşi a ratat mai multe atacuri în superioritate, a reuşit să întoarcă scorul la 13-12, intrând la pauză cu trei goluri avans, 16-13, după ce Acimovic a irosit o aruncare de la 7 m.
Cu ”veterana” Luminiţa Dinu în mare formă în poartă, Oltchim s-a desprins după pauză la şase goluri, Krim nereuşind să se apropie la mai puţin de trei goluri (15-18, 19-22, 22-25). În final, Oltchim a obţinut o victorie concludentă, cu 31-25.
Au evoluat echipele:
Krim: Jelena Grubisic – Gorica Acimovic (9 goluri), Kristina Bille Hansen (2), Iris Gubernic, Alja Jankovic (2), Tamara Mavsar (2), Andrea Penezic (4), Kristina Franic (3), Andrea Seric, Liudmila Bodnieva (2), Barbara Lazovic (1), Maja Son, Alja Koren. Antrenor: Toni Tislej.
Oltchim: Luminiţa Dinu, Sanela Knezovic, Talida Tolnai – Iulia Managarova (1 gol), Adriana Nechita (2), Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă (5), Marija Jovanovic (3), Oana Manea (4), Patricia Vizitiu (3), Yeliz Özel (8), Valentina Ardean Elisei (5). Antrenor: Radu Voina.
Următorul meci al Oltchimului în grupa a doua principală va avea loc pe 12 februarie, în Sala Sporturilor ”Traian”, cu Metz Handball.