AcasăEvenimentSportHANDBAL - HCM Minaur a pornit spre Focșani pentru a doua deplasare...

HANDBAL – HCM Minaur a pornit spre Focșani pentru a doua deplasare consecutivă

spot_img

DISTRIBUIȚI

În această dimineață, HCM Minaur a plecat spre Focșani, unde va juca mâine, 21 februarie, începând cu ora 18:30 împotriva echipei locale CSM. Va fi a doua partidă consecutivă pe care o joacă echipa noastră în deplasare, după ce etapa precedentă a jucat pe terenul Potaissei Turda. Meciul de mâine dintre HCM Minaur și CSM Focșani nu va fi televizat.

Din lotul echipei noastre, nu au făcut deplasarea Daniel Bera, Răzvan Pop și Uros Vilovski. Față de precedentele meciuri, la HCM Minaur va juca Tudor Marta, care este refăcut după accidentarea suferită.

La Focșani, HCM Minaur joacă în etapa cu numărul 21 din Liga Națională după ce în precedentul meci a pierdut în deplasare la Potaissa Turda, scor 39-29. La pauză, echipa din Turda a avut un avantaj de nouă goluri, scor 20-11. Gazdele noastre de mâine, CSM Focșani 2007, au remizat în etapa precedentă pe terenul echipei CSM Ploiești, scor 26-26.

În clasament, HCM Minaur ocupă locul opt, având 29 de puncte după 20 de jocuri, în timp ce CSM Focșani ocupă penultima poziție, cu doar șapte puncte acumulate.

Partida de mâine va fi arbitrată de cuplul Baducu – Voicu (ambii din Buzău), în timp ce observator din partea Federației Române de Handbal va fi domnul Dancescu (București).

Sursa: minaur.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA