Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa D la Campionatul European din luna decembrie, cu echipele Muntenegrului, Rusiei şi Islandei, potrivit tragerii la sorţi de vineri, de la Monte Carlo.
În celelalte grupe au fost repartizate echipele:
Grupa A: Norvegia, Ucraina, Serbia, Cehia
Grupa B: Suedia, Franţa, Danemarca, Macedonia
Grupa C: Croaţia, Germania, Ungaria, Spania.
Grupa României este dificilă, cu Muntenegru, care a învins tricolorele în turneul preolimpic, dar şi cu Rusia, multiplă medaliată . Islanda a primit un wild-card din partea EHF.
„E o grupă foarte grea, cu Muntenegru şi Rusia, dar şi cu Islanda, care nu e de neglijat. Obiectivul a fost atins de vechiul antrenor, care a calificat echipa la turneul final, dar un nou obiectiv nu putem avea în acest moment, până nu va fi numit noul antrenor „, a declarat Cristian Gaţu, pentru MEDIAFAX, după tragerea la sorţi.
Turneul final al CE din 2012 se va desfăşura în Serbia, între 4-16 decembrie, cu grupele preliminare la Belgrad (grupa A), Nis (B), Novi Sad (C) şi Vrşeţ (D). Grupele principale se vor derula la Belgrad şi Novi Sad, iar meciurile de clasament final, la Belgrad.
Naţionala feminină a României nu are antrenor în prezent, după ce Radu Voina a renunţat, în 2 iunie, FR Handbal urmând să anunţe noul selecţioner, după şedinţa CA, din 25 iunie. Cele două propuneri pentru funcţia de antrenor principal sunt Mariana Târcă (Corona Braşov) şi Gheorghe Tadici (HC Zalău).
La ediţia din 2010, naţionala României a cucerit medalia de bronz.