Conferinta de presa de la finalul meciului dintre HCM Baia Mare – Gyori Audi ETO a clarificat, daca mai era nevoie, cateva aspecte legate de formatia noastra. Cu mai multe jucatoare accidentate, baimarencele au iesit cu capul sus la finalul jocului cu Campioana Europei si cea mai buna echipa din lume la ora actuala. De altfel, si Katerina Bulatovic a declarat ca astazi (sambata,n.r.) au avut un portar in forma buna si ca au luat meciul in serios. Toti s-au aratat extrem de surprinsi de atmosfera creata de publicul prezent in sala Polivalenta baimareana.
“Pentru mine a fost plăcut să revin aici, la Baia Mare şi mă bucur că am câştigat acest meci. Nu a fost uşor, în ciuda scorului, dar ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Felicit echipa din Baia Mare pentru meciul făcut şi sper să termine pe doi în această grupă. Noi am jucat bine de la bun început, am avut un portar în formă bună, am luat meciul extrem de serios”, a punctat Katarina Bulatovic.
Atmosfera din sala inainte de startul meciului
“A fost ca într-un meci în care joci cu campioana Europei, principal favorită care cred că se va bate şi anul acesta la câştigarea trofeului. A fost greu penbtru că nu pot să joc cu toate cele 16 care sunt pe foaie, care nu sunt toate valide. Aţi văzut că şi Paula şi Eliza nu au putut decât 10 minute, nu au putut ţine pasul cu celelalte fete… Ele se antrenează la jumătate din capacitatea pe care o au. Sunt accidentate, nu ştim când vor reveni ele, nu ştiu când vor reveni celelalte fete de care am mare nevoie.
Trebuie să fac tot timpul improvizaţii, uneori îmi reuşeşte, cum a fost în meciul cu Gyori cu Diana, câteodată nu… Dar în faţa Gyori Eto nu prea ţin lucrurile astea. Am av ut o perioadă când am ţinut aproape de ele, două-3 greşeli şi s-au făcut 5 sau 6 goluri.
E greu, stăm în câteva jucătoare cu experienţă, ele joacă în posturile în care nu pot juca mult mingea, dar speranţele mele există. Am arătat agresivitate în apărare, dar nu am reuşit să dăm goluri în superiorate, ba chiar am luat. Avem o săptămână mai grea, cu două meciuri. Mi-e din ce în ce mai greu să le fac să aibă plăcere să vină la antrenament, pentru că se acumulează oboseală. Noi nu suntem obişnuiţi cu acest sistem”, a adăugat Costică Buceschi, antrenor HCM Baia Mare.