Echipa feminină de handbal HC Zalău va da piept cu formaţia spaniolă Itxako Navarra în sferturile de finală ale Cupei EHF. Tragerea la sorți a avut loc azi la Viena. În cazul în care va trece de Itxako Navarra, formația pregătită de Gheorghe Tadici va întâlni, într-o dublă manşă, pe 6-7 aprilie, respectiv 13-14 aprilie, câştigătoarea duelului dintre Astrahanoşka (Rusia) şi Metz Handball (Franţa).
Itxako Navarra e un adversar cu nume, dar care este departe de a fi echipa care disputa finala Ligii Campionilor acum doi ani.
Itxako a suferit schimbări majore la începutul acestui sezon şi s-a calificat cu mult noroc în această fază a competiţiei.
În turul precedent, Itxako a disputat ambele partide în Turcia, cu Cankaya Bel. Anka Spor K. şi a reuşit o revenire de senzaţie, câştigând returul cu 36-23 după ce pierduse prima manşă, 24-37.
Din lotul lui Itxako fac parte şi două jucătoare din România, Florina Daniela Badea şi Andreea Alina Marin. Cele două se află la primul sezon în tricoul fostei finaliste a Ligii, la fel ca şi restul colegelor sale. Din echipa care făcea performanţă în Liga Campionilor nu se mai află nicio jucătoare, iar Jose Maria Vives se poate baza doar pe 12 jucătoare.
Pe lângă cele două românce, Itxako are alte trei straniere în lot. Una dintre ele este golghetera echipei în Cupa EHF şi vine din Portugalia, Vera Andrada Lopes, în timp ce celălalte două jucătoare vin din America de Sud, din Mexic şi Chile.
Selene Anabel Sifuentas Hernandez este născută la Monterrey şi este a doua marcatoare a echipei în Cupele Europene, în timp ce Valeria Flores Huerta este născută în capitala statului Chile şi a punctat de 15 ori în acest sezon.
Lotul lui Itxako:
Isabel Cristina Maestro Sanz, Tania Serrano Garcia (portari), Vera Andrada Lopes, Elisa Arrechea Urrutia, Florina Daniela Badea, Cristina Barrios Garcia, Alicia Calanda Lopez, Valeria Flores Huerta, Lidia Jimenez Garcia, Alina Andreea Marin, Selene Anabel Sifuentas Hernandez, Ana Isabel Tornero Munoz, Saray Urdiain Elizalde (jucătoare de câmp)