După ani buni de pauză, se organizează iar Târg de animale în Ocna Șugatag. Începând de joi, 13 noiembrie 2025, crescătorii de animale și iubitorii de tradiții sunt așteptați să retrăiască atmosfera autentică a târgurilor de altădată – cu miros de fân, voie bună și povești din bătrâni.
„Am început la Ariniș, am continuat la Șomcuta Mare, iar acum ajungem și la Ocna Șugatag. Rând pe rând, redeschidem toate târgurile din Maramureș!”, a anunțat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Redeschiderea târgului face parte dintr-un amplu demers de revitalizare a vieții rurale și de sprijinire a crescătorilor locali. Zetea spune că astfel de inițiative nu doar susțin zootehnia, ci și reconstruiesc legături între oameni și comunități.
„Susținem crescătorii de animale, redăm viață comunităților rurale și reconstruim legături între oameni. Pentru că Maramureșul trăiește prin tradițiile sale!”, a mai transmis Gabriel Zetea.







