AcasăActualitatePoliticGURU BIVOLARU – „Procurorul mi-a spus că, dacă fac denunţuri, se va...

GURU BIVOLARU – „Procurorul mi-a spus că, dacă fac denunţuri, se va interveni pentru dosarul meu”

spot_img

DISTRIBUIȚI

GURU BIVOLARU  a povestit, în primul interviu exclusiv de la aducerea în ţară, acordat MEDIAFAX, despre modul în care a plecat din România, ascuns într-un tir, cum a fost prins la Paris, la un târg de carte, la care mergea anual, şi vânătoarea de vrăjitoare dusă împotriva membrilor MISA. De asemenea, Bivolaru a mai declarat că după aducerea în ţară, un procuror i-a spus că dosarul său poate fi redeschis în schimbul unor denunţuri la adresa unor persoane cu funcţii, care l-ar fi ajutat să plece din ţară.

„Pe parcursul acestei anchete stranii, procurorul m-a solicitat de două ori să discute cu mine atunci când avocaţii mei nu erau prezenţi iar cu acea ocazie am vorbit doar între patru ochi şi mi-a spus că dacă voi face denunţuri explicite referitoare la persoanele publice cu funcţii importante care m-au ajutat să fug din România, drept recompensă, se va interveni, evident pe ascuns, pentru a mi se aproba cererea de rejudecare a dosarului în care deja fusesem condamnat la şase ani de închisoare”, spune Gregorian Bivolaru, în primul inteviul acordat după aducerea sa în ţară.

Cât priveşte speculaţiile privind unele persoane publice ca fiind adepte MISA, Bivolaru a negat acest lucru. Liderul MISA a răspuns şi informaţiilor din spaţiul public potrivit cărora Dacian Cioloş era adept al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. „Precizăm că domnul Dacian Cioloş nu a fost şi nu este elevul meu aşa cum s-a afirmat în mod mincinos şi dumnealui nu este cursant în cadrul MISA”.

Totodată, liderul MISA spune că în momentul de faţă „din nefericire, actualmente în România este de zeci de ori mai şic să mărturiseşti că eşti homosexual decât să practici yoga la şcoala de yoga MISA. Prejudecăţile prosteşti, paralizante, îi opresc pe mulţi oameni ce cred orbeşte tot ceea ce se spune la televizor să îndrăznească să se convingă în mod direct şi personal cu privire la beneficiile multiple pe care le oferă practica yoga”.

Urmărește interviul, integral, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA