Vladimir Putin, actualul premier al Rusiei și principalul favorit în cursa pentru președinție, a trezit suspiciuni astăzi în momentul în care a lăsat mai mulți simpatizanți ai opoziției să iasă din case nevătămați pentru a merge la vot.
Atunci când toată lumea se aștepta ca mașina șahistului Garry Kasparov să sară inexplicabil în aer, Putin a epatat nepunând la cale niciun act brutal de agresiune la adresa acestuia.
“Mi se pare destul de clar ce face premierul ”, scrie un analist occidental, pe site-ul unui cunoscut săptămânal britanic. „Este evident că Putin trântește alegerile, iar organizațiile non-guvernamentale ar trebui să intervină. Am surse care-mi spun că actualul premier rus a pariat, prin intermediari, o sumă colosală pe eșecul lui în alegeri. La ce cotă are, e posibil să devină, până deseară, cel mai puternic om din lume.”
Există informații care spun că Dimitri Medvedev i-a transmis un ultimatum lui Putin, pe care l-a somat să-și apere corect șansele în alegeri. “Când ai un întreg aparat de trucare a votului și de intimidare a adversarilor politici, nu poți să stai cu mâinile-n sân. A nu-l folosi e același lucru cu a trăda spiritul acestor alegeri”, i-a transmis pe un ton ultimativ Medvedev, făcând apel la integritatea actualului premier. (sursa: catavencii.ro)
Gura lumii. Vladimir Putin va truca alegerile de astăzi, pentru a câștiga la pariuri!
loading...