AcasăActualitatePoliticGURA LUMII – Pe tâlhari i-ați priponit, dar cu banii ce-au făcut?

GURA LUMII – Pe tâlhari i-ați priponit, dar cu banii ce-au făcut?

spot_img

DISTRIBUIȚI

*Din banii lui Cocoș, nouă milioane de euro au fost blocați în Elveția. Așa ne-a spus fostul președinte Băsescu la televizor. Nu s-a atins nimeni de banii ăia, mai zicea el, dar noi știm, din denunțurile de la DNA, că Dinu Pescariu a ridicat din acel cont elvețian un milion și jumătate de euro pentru plăți în țară. Au mai rămas, deci, sub sechestru, după ce scădem mesele și shopping-ul la Zürich, vreo șapte milioane.

*Tot Cocoș, înainte să fie arestat, a călătorit la Dubai cu scopul de a vizita și aerisi banii depuși în băncile șeicilor, acolo unde comisiile rogatorii nu ajung. De la Dubai, Cocoș a zburat și la Doha, în Qatar, cu aceeași treabă. Sursele noastre spun că suma ascunsă de Golgoran în lumea arabă adună economiile mai multor hoți și ajunge la două sute de milioane. Șansele ca statul să recupereze acești bani sunt egale cu zero. Asta în condițiile în care toate proprietățile la vedere ale lui Cocoș, din țară și din alte țări, abia dacă trec de zece milioane.

*O altă sursă ne povestește că un cont de 58 de milioane de euro, presupus a fi al lui Vanghelie, ar fi fost blocat în Elveția. Averea estimată a lui Almanahe ar atinge, doar în materie de lichidități plasate în bănci străine, peste o sută de milioane. Casele, hotelurile, terenurile și magazinele deținute în țară sunt puse pe numele unor terți și sunt greu de pus sub sechestru. Apropiați de-ai lui Marean, strânși cu ușa, au mărturisit procurorilor că există și o mare cantitate de bani cash într-o scorbură secretă, păzită de vipere, blesteme țigănești și vrăjitoare. Una din vrăjitoare ar fi gravidă cu arestatul, după cum ea însăși a declarat la TV, dar probabilitatea ca ea să-și spună descântecul e nulă. (catavencii.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA