AcasăActualitatePoliticGURA LUMII - Guvernul Condamnaților

GURA LUMII – Guvernul Condamnaților

spot_img

DISTRIBUIȚI

Într-un sfert de secol, cel parcurs în noua democrație originală, procurorii și judecătorii au cercetat, arestat, judecat și condamnat peste 35 de foști sau actuali demnitari care au ocupat funcții în guvernele postrevoluționare. Strădania manifestată (uneori) de magistrați a făcut ca după gratiile pușcăriilor să ajungă, în diferite perioade, nume importante de pe scena politică, dar calitatea și notorietatea acestora va crește foarte mult în viitorul apropiat.

Dacă parcurgem lista miniștrilor care sunt foarte aproape să schimbe costumele Armani cu zeghea, constatăm că se poate alcătui un Guvern penal de toată frumusețea. Culmea e că va trebui să se mărească numărul ministerelor sau, în cel mai rău caz, să avem remanieri guvernamentale, astfel încât fiecăruia să i se ofere șansa titularizării în post.

Să vedem cum ar arăta Guvernul de la Rahova în varianta în care miniștri cu portofoliu îi punem doar pe cei condamnați definitiv. Funcția de premier îi revine incontestabil lui Adrian Năstase. Membrii cabinetului: George Copos – vicepremier, Decebal Traian Remeș – Finanțe, Ioan Avram Mureșan – Agricultură, Victor Babiuc – Apărare, Relu Fenechiu – Transporturi, Ioan Codruț Șereș – Economie, Tudor Chiuariu – Justiție, Sorin Pantiș – Muncă, Zsolt Naghy – Comunicații.

Locul acestora poate fi luat, în urma negocierilor, de către cei care se încălzesc pe culoarele DNA sau în arestul poliției. Sunt personalități de toată isprava, cu CV-uri pline de fapte de corupție remarcabile, care le conferă prioritate la ocuparea fotoliilor de miniștri: Adrian Videanu, Gabriel Sandu, Cristian David, Elena Udrea, Varujan Vosganian, Ovidiu Silaghi, Laszlo Borbely, Miron Mitrea, Monica Iacob Ridzi, Ion Ariton.

Să ne ierte cei care au comis fapte pentru care ar trebui să figureze în acest Guvern, dar, din grabă, am uitat să îi pomenim. Nu-i nimic, sigur vor fi remanieri dese, așa că îi vom include aici. În timp, s-ar putea să oferim Rahovei și un președinte. Așa ar fi frumos și corect. Stânga politică românească i-a dat un premier, moral ar fi ca dreapta să-i livreze un președinte.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA