GROZĂVIE. O nouă serie de execuții a avut loc în Iran, vizați fiind, potrivit autorităților de la Teheran „ucigași” și „teroriști”.
Iranul a executat un grup de 20 de „teroriști” suniți pentru comiterea de omoruri și subminarea securității naționale.
„Acești oameni au comis crime…au ucis femei și copii, cau cauzat pagube și au acționat nîmpotriva securității, au ucis lideri religioși suniți în unele regiuni kurde”, a anunțat televiziunea publică, care l-a citat pe procurorul general Mohammad Javad Montazeri.
Toate execuțiile au avut loc marți, înainte de răsăritul soarelui. În cel puțin un caz, familia condamnatului a fost chemată pentru a se întâlni ultima dată cu acesta, numai pentru a fi redirecționată spre morgă.
Gruparea Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia, a acuzat autoritățile de la Teheran că au derulat procese incorecte și că au încălcat drepturile acuzaților, scrie The Guardian.
„Mulți dintre acești prizonieri au fost condamnați în urma unor procese incorecte, pe baza unor mărturisiri extrase prin tortură”, a declarat un purtător de cuvânt al organizației.
Printre cei executați s-a aflat Shahram Ahmadi, un kurd de 28 de ani, condamnat pentru presupusa apartenență la o grupare sunită extremistă.
Sursa info