Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că noul președinte ales al PSD, Liviu Dragnea, dorește să fie cât mai aproape de organizațiile din teritoriu. Acesta este și motivul pentru care s-a stabilit că ședințele de Comitet Executiv Național (CExN), precum și întâlnirile Biroului Permanent Național (BPN) ale PSD se se desfășoare în diverse locații din țară.
”Azi s-a decis, în cadrul primei ședințe a Biroului Politic Național, organizarea, la finalul lunii octombrie, a ședinței Comitetului Executiv Național la Negrești-Oaș, în județul Satu Mare. În ziua următoare va avea loc ședința Biroului Permanent Național, întâlnire care va fi stabilită în Vișeu de Sus. În cadrul Congresului PSD i-am propus președintelui Liviu Dragnea să organizeze ședințele conducerii centrale ale PSD în teritoriu, în județe, și nu la București. Mă bucur să văd că, la numai o zi distanță, deja avem primele două județe desemnate să organizeze aceste întâlniri politice, iar acestea sunt Satu Mare și Maramureș.
Organizarea ședințelor în teritoriu va deveni, în perioada următoare, o politică a PSD și vom aplica acest lucru și la nivel județean, respectiv vom stabili ședințele organizației județene ale PSD în diverse localități din Maramureș. Ceea ce s-a decis azi, la BPN, arată faptul că Liviu Dragnea este primul președinte al PSD care nu este din București și care înțelege mai bine decât predecesorii săi importanța județelor și mutarea centrului de greutate a deciziei politice, de la București în teritoriu”, a precizat liderul județean al PSD, Gabriel Zetea.
Proaspăt vicepreședinte al PSD la nivel național, deputatul de Maramureș, Gheorghe Șimon a declarant: ”Sunt onorat să aflu că prima ședință a BPN al PSD va avea loc acasă la mine, la Vișeu de Sus, localitate din care eu provin și care este orașul meu de suflet. Mai mult, reprezint zona Borșa-Vișeu și în Camera Deputaților, din poziția de parlamentar, motiv pentru care decizia colegilor mei social-democrați de la centru, de a veni în Vișeu, mă încântă și mă face să cred cu convingere că în PSD vom întâlni, cu Liviu Dragnea în frunte, o altfel de politică.
O politică mai aproape de cetățean, o politică mai aproape de organizațiile județene. Pentru președintele Liviu Dragnea, organizațiile social-democrate din teritoriu sunt importante și dă o altă putere reprezentanților PSD la nivel local. Vom muta centrul de greutate din capitală, în teritoriu”.