În judeţul Galaţi, inundaţiile din ultimele zile au distrus peste 6.836 hectare cu culturi agricole (floarea soarelui, porumb, rapiţă, lucernă şi legume), se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit datelor MADR, este vorba despre 1.841,61 ha cu floarea soarelui, 1.007,56 ha cu porumb, 3.381,94 ha cu rapiţă, 163,14 ha cu lucernă, 62,9 ha cu legume, 8,33 ha cu legume în spaţii protejate, precum şi 105 ha de ogoare erodate, 16 ha cu vii şi 250 ha de păşune, al căror grad de afectare este cuprins între 30% şi 100%.
De asemenea, s-au înregistrat pagube şi în rândul efectivelor de animale, respectiv 11 cabaline, 9 bovine, 233 ovine, 59 caprine, 141 suine, 15.170 păsări, 108 iepuri şi 383 familii de albine.
MADR a iniţiat o acţiune prin care şapte tiruri cu provizii alimentare vor fi transportate în judeţul Galaţi pentru a sprijini persoanele afectate de inundaţiile înregistrate în zonă.
Transportul conţine peste 80 tone de cartofi, 38 tone alimente greu perisabile (alimente conservate, lapte UHT, biscuiţi, mălai, orez) şi două tone de pâine (5.000 pâini), valoarea totală a ajutoarelor fiind de circa 300.000 lei.
„Apelul pe care MADR l-a lansat prin această campanie umanitară către asociaţiile de producători din România, dar şi către agenţi economici, a fost tratat cu maximă responsabilitate socială. Le mulţumim partenerilor noştri pentru solidaritatea cu cetăţenii afectaţi. Este încă o dovadă a parteneriatului în interes public dintre minister şi mediul privat”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.