Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei, generat de apropierea zilei de 1 Mai. La nivelul ITPF Sighetu Marmatiei au fost dispuse o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpul de aşteptare.
Scurta vacanţă de 1 Mai va genera un număr mare de persoane care vor dori să tranziteze graniţele ţării, fapt pentru care conducerea ITPF Sighetu Marmatiei a dispus către toate structurile teritoriale măsurile necesare pentru derularea unui control operativ şi civilizat. Astfel, au fost luate măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în special la frontiera româno-ungară. Totodată, vor fi întreprinse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere.
Recomandări:
În vederea evitării aglomerărilor ce pot apărea din cauza suprasolicitării, din punct de vedere al tranzitului, principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria, Poliţia de Frontieră Română recomandă tuturor participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră comune existente la graniţă, după cum urmează:
- pe frontiera româno-ungară:
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;
P.T.F. Petea – Csengersima.
021.9590 – număr unic de apel al Poliţiei de Frontieră Române
Reamintim tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că, în situaţia în care sunt nemultumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă.