GOLGETERUL JOCURILOR DE IARNĂ Andrei Dvinianinov, sportiv paralimpic rus, membru de bază în naţionala de hochei pe gheaţă a ţării sale, a murit sâmbătă, la doar 31 de ani.
Andrei Dvinianinov era născut pe 3 septembrie 1985 şi a fost unul dintre jucătorii exponenţiali ai naţionalei paralimpice de hochei a Rusiei, scrie România TV.
A marcat opt goluri la Jocurile Paralimpice de la Soci, unde Rusia a cucerit argintul, dar în palmaresul său mai figurează un bronz la Mondiale, în 2013, dar şi două titluri de campion al Rusiei, în 2010 şi 2014.
Pentru performanţele sale, Andrei Dvinianinov a fost distins în 2014 cu titlul de Maestru Emerit al Sportului din Rusia.
Andrei Dvinianinov a devenit sportiv paralimpic în anul 2009, după ce i-au fost amputate degetele de la picioare.
În timpul unei misiuni efectuate în timpul stagiului militar, acestuia i-au degerat degetele de la picioare. Cangrena s-a extins astfel că a fost nevoie de amputare.
Dvinianov era nepotul celebrului biatlonist sovietic Valeri Medvedţev, campion olimpic cu şatefa de 4X7,5 km la JO 1988 de la Calgary, unde el a obţinut şi trei medalii de vicecampion olimpic.