– Dottore, hăăă!?
Aşa a sunat grohăitul ameninţător rostit cu vocea sa de Machiavelli dâmboviţean la sfârşitul unei conferinţe de presă. Au lipsit doar reverberaţiile de sunet din filmele proaste. Aşa a tras Traian Băsescu cortina unei comunicări către populaţia României, atrăgând atenţia asupra scandalului cu plagiatul ce avea să urmeze peste câteva zile. Prin acea răbufnirea ameninţătoare şi rostită pe un ton batjocoritor, preşedintele României şi-a pus semnătura pe tot scenariul. La capul sforăriei cu publicarea plagiatului în revista „Nature” din Germania se află tot el, jucătorul de pomină al politicii româneşti. Şi instituţia pe care o conduce. Concluzia este simplă, logică şi necruţătoare. Şi nu poate fi evitată în nici un fel. Omul celei mai înalte demnităţi publice se află la baza unei operaţiuni de dare în vileag a unui plagiat. Şeful statului este implicat într-o golănie de compromitere a adversarului. Dezvăluirea din Germania putea fi trimisă pe mail către orice ziar din România. Şi totuşi, operaţiunea a fost ”scărpinată” şi lansată din străinătate (ca şi alte articole, dezvăluiri sau rapoarte mânărite tot de la Bucureşti) numai şi numai pentru a mări impactul demolator la adresa prim-ministrului. Preşedintele a ţinut morţiş să dea dezvăluirii (despre care voi scrie într-un alt comentariu!) o anvergură internaţională.
Poate fi şeful statului român dirijorul sau umbrela unor operaţiuni internaţionale de compromitere a prim-ministrului din ţara sa? Sau a altor personalităţi sau instituţii din România? Conduce ţara sau produce golănii pentru conservarea puterii? Se poate folosi şeful statului de instituţia prezidenţială, de funcţionarii acesteia, de serviciile secrete şi de agenţii din ţară şi din străinătate pentru a neutraliza alţi şefi de instituţii publice, pentru a-şi elimina duşmanii sau competitorii?
O simplă privire asupra mandatului agitat al preşedintelui Traian Băsescu ne duce în faţa unui inventar impresionant. Nu putem trece peste extragerea controlată din România a multiplului agent Omar Hayssam şi nici peste felul în care au fost recuperaţi (pe ce sumă şi cu ce beneficii?) jurnaliştii răpiţi în Irak. Ambele operaţiuni, vizibil legate între ele, poartă aceeaşi marcă a sforăriei: Palatul Cotroceni. Arestarea lui Dinu Patriciu încheiată cu subordonarea grupului de presă Adevărul tot o operaţiune marca Traian Băsescu a fost. Debarcarea ministrului Justiţiei Tudor Chiuariu, catalogat drept ”micul mafiot” pe motive ce nu au putut fi probate niciodată, a fost şi ea din aceeaşi gamă de activităţi ”patriotice”. Operaţiunea a purtat pecetea aceluiaşi imaginar rudimentar marca Traian Băsescu. Marele caz de spionaj de la Ministerul Industriilor seamănă perfect cu precedentele. Amprenta este vizibilă de departe şi din cauza exagerării şi a încropelilor. Destituirea ministrului Apărării Teodor Atanasiu în baza unei plângeri formulate de păpuşa purtătoare de cuvânt trebuie inventariată la acelaşi capitol de sforării la marginea legii. De la Cotroceni, din aceeaşi instituţie fanion a statului român şi de sub aceeaşi scăfârlie împovărată de idei zgubilitice s-a născut proiectul ruperii Partidului Naţional Liberal. Participarea consilierului Theodor Stolojan trebuie menţionată pentru acurateţea unui dosar de grosolană imixtiune în viaţa politică a României. Îngroparea dosarului Alro (cu Udrea, Stolojan şi Cocoş pe post de grup de influenţă) şi negocierile umbrite purtate cu Vitaly Matchitsky ce sunt? Sforării, operaţiuni de interes naţional sau implicări în fapte ce pot ţine şi de corupţie?
Ce a fost războiul cu Sorin Ovidiu Vîntu altceva decât o operaţiune constantă de neutralizare şi de preluare a televiziunii Realitatea TV? Tot materialul înregistrat de SRI şi depus la dosarul procesului încheiat cu o condamnare dovedeşte cu prisosinţă ce ne-a arătat şi Traian Băsescu în ultimii 5 ani: că Sorin Ovidiu Vîntu trebuia pedepsit cu orice preţ pentru neutralizarea şi preluarea totală a Realităţii TV. Aceasta a devenit televiziunea de mătase a Cotrocenilor, iar Vîntu plăteşte în cadrul unei ”anticorupţii” devenite în regimul Băsescu un soi de mega-corupţie. Traian Băsescu a fost deranjat până la isterie de televiziunile de ştiri din România acestor ani şi a făcut eforturi disperate să le blocheze şi să le treacă în tabăra cântăreţilor entuziasmaţi de măreţia performanţelor sale (plus Udrea-Blejnar-Videanu-Negoiţă-Boc-Apostu etc.).
Protecţia vizibilă acordată grupului Udrea-Cocoş-Blejnar, Liviu Negoiţă şi Videanu (ultimul, extrem de apropiat încă de la privatizarea industriei de extracţie şi prelucrare a marmurei!?) ar putea fi inclusă la acelaşi capitol, după cum poate fi investigată şi analizată separat. După cum multe dintre operaţiunile petrecute în aceşti câţiva ani pot fi catalogate ca fiind ceva între interesele secrete ale statului român şi suspiciunea de sforării şi aranjamente în interes personal.
Chiar şi numai această listă este suficientă pentru a ne pune câteva întrebări simple, la îndemâna oricui. Poate fi instituţia prezidenţială un laborator de panglicăreală politică, de operaţiuni de compromitere, de afaceri sau de combinaţii economico-militaro-imobiliare?
Operaţiunea ”dottore” ne-a arătat că Traian Băsescu este băgat până în gât în organizarea şi derularea unor asemenea activităţi la limita legii a prevederilor Constituţiei României. O comisie de anchetă ar putea lămuri multe dintre aceste scandaluri, eliminând riscul ca ele să rămână doar mistere ale vieţii politice şi de stat din România, lăsate nedescifrate doar pentru deliciul istoricilor.
Mi se pare că aceasta ar trebui să fie una dintre priorităţile celor care se gândesc la sfârşitul regimului Băsescu!
Cornel Nistorescu
