GHINION LA FRONTIERĂ Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la controlul de frontieră un tânăr din judeţul Maramureş care conducea un autoturism marca Audi A3, aflat în atenţia autorităţilor.
Sâmbătă, 5 ianuarie, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră Ion Marius G., în vârstă de 29 de ani, din județul Maramureș. Acesta conducea un autoturism marca Audi A3.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia în data de 4 ianuarie 2019.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 6.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Informații furnizate de Poliția de Frontieră