GHINION Doi timișoreni spun că o casă de pariuri refuză să le plătească cei 30.000 de euro câștigați pe mai multe bilete.
GHINION Doi tineri din Timișoara, care au jucat la finele săptămânii trecute mai multe bilete la o agenție unde pariază frecvent, de ani buni de zile, au reușit să intuiască rezultatele meciurilor însă când au mers să-și ridice premiul, au avut parte de o surpriză neplăcută.
”Am câștigat aproape 30.000 de euro la pariuri, iar agenția refuză să ne dea banii!”, spun ei.
„Duminică am plasat bilete la agenţia Fortuna Bet de pe strada Dorobanților din Timișoara. Ei invocă faptul că operatorul nu a înregistrat pe casa de marcat miza noastră și că a greșit când a trecut miza, care era mai mică, el a trecut-o pe bilete în lei vechi.
Adică, pe un bilet, eu am vrut o miză de 50 de lei, iar el mi-a pus miză de 5.000 de lei. Eu am biletele, ei refuză să ne dea banii. În sensul acesta, regulamentul lor e foarte clar, tipizarea biletelor trebuie să fie precedată de plata mizei.
Pe mine nu mă interesează că ei își angajează personal necalificat și care face greșeli. Din punct de vedere juridic, acest bilet de pariuri are valoare de contract. Eu mi-am îndeplinit obligația contractuală plătind miza, ei trebuie sa își îndeplinească obligația corelativă de a plăti eventualul câștig”, spune pentru opiniatimisoarei.ro Iasmin Iovănuţ, unul dintre cei doi tineri care se declară păgubiți.
„Asta e problema lor internă și nu are de ce sa îmi afecteze mie câștigul”, a completat, pentru opiniatimisoarei.ro, Claudiu Martescu, celălalt parior.