Antrenorul echipei de handbal feminin „U” Jolidon Cluj, băimăreanul Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, înaintea partidei din Liga Campionilor cu Gyor ETO, că formaţia sa nu ştie încă ce înseamnă această competiţie.
„Avem un program infernal, cu care nu am fost obişnuiţi. E Liga Campionilor, masa bogaţilor, cum se spune, noi nu ştim încă ce înseamnă asta, abia mirosim acest nivel. Nu se compară cu Cupa Cupelor sau Challenge Cup. Adunăm oboseală, nu am ştiut cum e să joci din trei în trei zile, iar aceasta poate fi un duşman al nostru. Va fi un meci greu cu Gyor, au jucat deja finale de Liga Campionilor, iar asta spune totul. Vom încerca să ne axăm pe apărare, chiar dacă nu ne-a mers apărarea cum am fi vrut în ultimele meciuri. Personal, de la Gyor mi-e mai frică de Lekici, decât de Gorbicz. Gorbicz e aceeaşi generaţie cu portarul nostru, Petroczi, se cunosc. Au vrut să vină doar vineri la Cluj, dar s-au răzgândit, după ce au văzut meciul nostru de la Krim şi ajung astăzi. Vreau să fac un apel şi la fani, să ne fie alături şi să ne încurajeze în momentele grele din meci. Îmi doresc ca fetele să joace la nivel de Liga Campionilor, să nu facem handbalul românesc de ruşine, chiar dacă vom pierde”, a spus Covaciu.
Jucătoarea Clara Vădineanu crede că Gyor ETO are jucătoare de excepţie: „Este un meci ca oricare altul, dar cu o echipă foarte titrată, cu jucătoare de excepţie. Sperăm că va fi bine. La Krim am făcut un meci bun, cu mici greşeli, pe care l-am pierdut, din păcate, dar sperăm la un meci mai bun sâmbătă, cu Gyor, mai ales că este pe teren propriu. Aşteptăm fanii alături de noi să ne sprijine”.
Şi Carmen Cartaş a cerut sprijinul publicului la meciul cu Gyor ETO: „Gyor este o echipă valoroasă, cu jucătoare foarte experimentate. Vom avea şi emoţii, pentru că jucăm primul meci acasă, în faţa propriului public. Nu găsim nicăieri altul la fel şi, de aceea, îi rugăm să ne fie alături. Avem nevoie de susţinerea lor”.
Campioana Ungariei, Gyor ETO, este aşteptată la Cluj joi după-amiază, urmând ca delegaţia să fie cazat la un hotel de patru stele din apropierea Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Campioana Ungariei va face două antrenamente la Cluj, vineri şi sâmbătă, dar va participa şi la un eveniment inedit, vineri (ora 17.00), la Liceul Istvan Bathory, la care Anita Gorbicz, câteva coechipiere şi antrenorul Ambrus Martin se vor întâlni doar cu publicul de etnie maghiară.
Meciul dintre „U” Jolidin Cluj şi Gyor ETO va avea loc sâmbătă, de la ora 17.30, în cea de-a doua etapă din Grupa B a Ligii Campionilor. Formaţia clujeană a vândut, miercuri, 1.100 de bilete, din totalul de 2.350 de tichete.