Vremea a fost rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Temperatura aerului la Târgu Lăpuş a indicat, în cursul nopţii, valoarea de minus 22 grade Celsius. Cerul a fost degajat ziua, dar a prezentat înnorări în cursul serii şi al nopţii. Vântul a suflat în general slab, dar în zona montană înaltă a prezentat intensificări de până la 55 km/h, la Iezer. Stratul de zăpadă măsura, ieri, 63 cm, la Firiza-Lac. Temperaturile maxime au fost cuprinse între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate sectoarele publice de drumuri publice din judeţ.
Conducătorii întâlnesc zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm pe DN18, în Pasul Prislop (între km 154 şi km 180) şi pe DN17C, Dealul Ştefăniţei. Celelalte sectoare de drumuri naţionale din judeţ au carosabilul curat şi uscat (DN1C; E58; DN18 la Sighetu Marmaţiei, Petrova, Vişeu de Sus şi Borşa; DN18B) dar alternează şi cu tronsoane parţiale umede (DN19, pe Dealul Huta Certeze). Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor judeţene au acţionat cu trei utilaje şi au împrăştiat 13 tone de material antiderapant, pentru a preveni formarea poleiului. Vizibilitatea în trafic este bună. Vântul suflă slab. Temperaturile scăzute, coroborate cu umiditatea râului şi curenţii de aer rece au favorizat formarea unor porţiuni de drum cu gheaţă pe carosabilul DJ184, în zona montană a oraşului Cavnic, dar şi pe DJ109F, sectorul din în vârful dealului şi până la canton. Angajaţii societăţii care întreţin şi asigură viabilitatea celor trei drumuri judeţene au intervenit şi răspândit preventiv două tone de material antiderapant. S-a acţionat cu utilaje pentru lărgirea DJ185, în zona târgului, la Ocna Şugatag. Acum carosabilul celor trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ185) este curat şi uscat, însă alternează şi cu tronsoane de carosabil umed în zona de pădure şi a podeţurilor. Pe marginea drumului judeţean DJ 184 şi DJ109F mai sunt formate porţiuni de gheaţă. Astăzi se vor efectua lucrări cu freza de zăpadă pe tronsonul DJ184, în partea monată a oraşului, în zona gospodăriilor amplasate la marginea drumului. Pe celelalte sectoare de drumuri judeţene, angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri au intervenit cu nouă utilaje, cu lamă pentru a lărgi partea carosabilă. Au fost utilizate 26 tone de material antiderapant, acolo unde a fost cazul, pentru a preveni şi combatere poleiul. Pe sectoarele de drumuri judeţene aflate în administrarea societăţii circulaţia rutieră se desfăşoară fără probleme, majoritatea au partea carosabilă umedă (90%). Pe drumurile pietruite stratul de zăpadă frământată măsoară între 2-3 cm. Rămân închise pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.
METEO
Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: –22 grade Celsius la Târgu Lăpuş; -21 grade Celsius la Copalnic, Leordina şi Fereşti; -20 grade Celsius la Petrova;-18 grade Celsius în Baia Mare, Vişeu de Sus, Dragomireşti şi Ardusat; -17 grade Celsius la Borşa; -16 grade Celsius la Iezer; -15 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Cavnic; -14 grade Celsius la Ocna Şugatag, Călineşti, Văleni, Bârsana, şi Săpânţa; -12 grade Celsius în Pasul Gutâi şi Baia Sprie. Vremea va fi astăzi, în judeţ, conform meteorologilor, deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi temporar noros şi izolat, în cursul zilei, va ninge slab. Vântul va sufla în general slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -9 grade Celsius şi -5 grade Celsius, iar cele minime între -16 grade Celsius şi -13 grade Celsius, izolat mai coborâte în depresiuni, până la -20 grade Celsius.
Comitetul judeţean de iarnă recomandă locuitorilor să nu expună la frig şi să evite şederea îndelungată afară. Dacă sunt nevoiţi să o facă atunci trebuie să se îmbrace adecvat şi să nu iasă din casă fără mănuşi, căciula, fular şi şosete groase (din bumbac sau lână). Încălţămintea trebuie să aibă talpa groasă şi să fie bine căptuşită.O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor şi persoanelor vârstnice care pot prezenta probleme de sănătate şi degerături ale mâinilor şi picioarelor în aceasta perioadă. Persoanele cu afecţiuni cardio-respiratorii reprezintă o altă categorie care trebuie să se ferească de ger. Expunerea îndelungată la temperaturi extreme negative poate agrava aceste boli. Trecerea bruscă de la ger la căldura poate, de asemenea, favoriza apariţia şocului cardiac sau a accidentului vascular cerebral. Printre bolile provocate sau agravate de frig se mai numără bolile pulmonare şi reumatismul. Nu se recomandă transportarea copiilor pe distanţe lungi în vehicule fără încălzire şi nu trebuie să îi lăsaţi să aştepte sau să îi uitaţi în autovehicule parcate. Temperaturile negative extreme pot cauza persoanelor degerături, hipotermii sau boli respiratorii. Specialiştii în medicină afirmă că organismul uman tinde să-şi menţină o temperatură constantă prin autoreglare, însă cu toate acestea cu cât temperatura mediului este mai scazută, cu atât mai mare este pierderea termică. Dacă la vremea geroasă se adaugă fenomene ca umezeala, vântul sau alţi factori, acest proces creşte exponenţial. În acest context, medicii sfătuiesc populaţia să evite, în perioada cu ger persistent, consumul de băuturi alcoolice şi recomandă o alimentaţie corectă: proteine, legume, fructe, respectiv consumarea de lichide în cantitate suficientă (apă, ceai şi supă caldă). Evitaţi consumul de băuturi alcoolice. Alcoolul provoacă dilatarea vaselor de sânge, ceea ce duce la creşterea circulaţiei la nivelul pielii şi pierderea căldurii extrem de rapid.
Cursa aeriană de pasageri a decolat fără întârziere, în această dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare. Nu a fost nevoie de lucrări pentru dezgheţarea aeronavei. Pista este curată şi uscată, iar vizibilitatea este bună în zonă. Temperatura aerului indică valoarea de -18 grade Celsius.
HIDRO
Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost uşor variabile, influenţate însă de temperaturile negative şi fenomenele de iarnă instalate. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Gheaţa este prezentă pe malurile râurilor Tisa, Vişeu, Ruscova, Someş, Sălaj, Lăpuş, Săsar, Firiza şi Cisla. Se menţin podurile de gheaţă formate pe cursurile râurilor Ruscova, Iza (trei poduri de gheaţă), Mara, Cavnic şi Suciu. Apa râurilor curge pe sub podul de gheaţă. La staţia hidrologică Dragomireşti s-a format un pod de gheaţă pe râul Baicu. Nu sunt pericole de inundaţii. Poduri de gheaţă cu ochiuri există pe râurile Vişeu, Vaser, Botiza, Mara, Lăpuş, Cavnic şi Firiza. Curge zăpadă îngheţată pe râul Someş. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 81%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor rămâne uşor variabile. Stratul de zăpadă existent măsoară: 83 cm la Baraj Runcu; 80 cm la Cavnic; 60 cm la Blidari; 59 cm la Firiza; 42 cm Târgu Lăpuş; 41 cm la Răzoare; 40 cm pe Valea Vaserului şi Luhei; 38 cm la Leordina; 36 cm la Bistra;35 cm Sighetu Marmaţiei şi Mara; 34 cm la Ruscova; 33 cm la Suciu de Jos; 30 cm Vadu Izei, Mara şi Baia Borşa; 28 cm Dragomireşti; 27 cm la Ocna Şugatag şi Copalnic; 26 cm în Baia Mare, la Săcel şi Lăpuşel; 25 cm în Şieu şi Poiana Borşa; 23 cm la Cicârlău; 22 cm la Ulmeni; 20 cm la Moisei şi Iezer; 19 cm la Bicaz; 18 cm Sălsig şi Strâmtura.
La ora 8.00 temperatura aerului avea următoarele valori: -22 grade Celsius la Târgu Lăpuş; -21 grade Celsius la Fereşti, Copalnic şi Leordina; -18 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Borşa; -17 grade Celsius în Baia Mare şi la Iezer; -14 grade Celsius la Ocna Şugatag.