Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost excluşi din PSD, conform primelor informaţii date pe surse din şedinţa PSD. Declaraţiile lui Mircea Geoană au fost în contradictoriu cu informaţia noastră. Fostul preşedinte al PSD a explicat, la ieşirea de la şedinţă, că nu a fost exclus din partid, ci că a fost suspendat până la Congres. „Toată lumea este nervoasă, toată lumea caută ţapi ispăşitori, a fost o discuţie lungă şi utilă cu privire la stabilirea unui calendar pentru perioada următoarea. Domnul Ponta a făcut propuneri de excluderi, inclusiv pentru mine, dar în urma unei discuţii destul de lungă, a fost pentru suspendarea mea şi colegilor mei, Şova şi Vanghelie. Nu vreau să discut, mai rău punem ulei pe foc. Nu cred că aşa trebuie să procedăm. Dar în condiţiile în care şi preşedintele partidului a jucat cu şefia partidului pe masă, putem să ne pregătim în continuare pentru ce este de făcut.”
Marian Vanghelie a explicat că s-a pregătit „execuţia” sa şi a colegilor săi de o săptămână şi că partidul nu se mai poate prezenta la următoarele alegeri prezidneţiale cu acelaşi candidat şi acelaşi director de campanie. „Băieţilor ăstora le este frică de un congres adevărat şi au vrut să ne dea afară. O chestie foarte amestecată, foarte complicată şi foarte penibilă. A fost o execuţie. Motivaţia că am dat declaraţii pe lângă Geoană, Şova că este în greţuri pe lângă Dragnea. Argumentele lor sunt că ei trebuie să rămână la partid, pentru că sunt foarte buni. Pe mine în acest moment nu mă mai interesează niciun plan cu PSD. Acest rezultat s-a încercat să se aranjeze de o săptămână. Domnul Ponta, cât a fost în Dubai l-a lăsat pe domnul Dragnea să se ocupe de partid ca să se ajungă la asta. Am pierdut alegerile şi nu ne dăm seama că nu mai putem să ne prezentăm cu acelaşi candidat peste cinci ani şi acelaşi director de campanie, domnul Dragnea.”
Dan Şova a explicat că a înţeles decizia partidului şi o respectă, dar nu îşi schimbă punctul de vedere exprimat după eşecul lui Victor Ponta din cursa prezidenţială. „Am înţeles de ce s-a ajung la această decizie. Nu mă alătur altui partid, eu dacă am să mă alătur vreunui partid, am să mă alătur tot PSD-ului. Nu mă gândesc la nimic deocamdată, cred că sancţiunea este justificată. Argumentele sunt că am încălcat un principiu de bază al partidului, de solidaritate. Este o decizie corectă a partidului, mi-o asum, nu mă alătur altui partid. Nu am o perioadă. Îmi asum un timp de reflecţie. Au fost discuţii constructive, argumentate şi s-a luat o decizie pe care o respect. Asta cu relaţia tensionată dintre mine şi Liviu Dragnea este o speculaţie de presă, nu este nimic real. Am fost taxat pentru ce s-a întâmplat după 16 noiembrie. Nu ştiu dacă este cineva de vină pentru eşecul de la prezidenţiale. Este nevoie de o analiză profundă. Oricum, eu îmi asum din nou ce am spus atunci. Eu rămân un social-democrat convins.”
Robert Negoiţă a refuzat să facă declaraţii la ieşirea de la şedinţă şi a explicat doar că o vină există din partea tuturor. „Ce am avut de spus am spus. Cred că o anumită vină o avem cu toţii. Pentru asta, ce să facem? ”
Iniţial, informaţia a fost că cei trei lideri au fost suspendaţi până la Congresul PSD.
Sursa: Antena3.ro.