AcasămodeleGĂSIȚI DUPĂ CÂTEVA ORE – Cinci persoane au dispărut în pădurea de...

GĂSIȚI DUPĂ CÂTEVA ORE – Cinci persoane au dispărut în pădurea de lângă Livada după ce au mers la cules de ciuperci

spot_img

DISTRIBUIȚI

GĂSIȚI DUPĂ CÂTEVA ORE  În urma unei ample acțiuni de căutare, inițiată după un apel 112 în care se anunța că 5 persoane s-au rătăcit în pădurea din apropierea orașului Livada, cei în cauză, trei adulți și doi minori au fost găsiți teferi.

Peste 30 de persoane au format ieri 19.09.2017, începând cu ora 20.00, la Livada, echipe de căutare a persoanelor rătăcite în pădure în timp ce se aflau la cules de ciuperci. Polițiștilor li s-au alăturat și reprezentanți ai celorlalte structuri județene ale MAI, respectiv jandarmi și pompieri, dar și persoane din comunitatea locală, respectiv din cadrul Primăriei și Ocolului Silvic Livada.

Eforturile depuse de aceștia nu au fost în zadar, astfel că după aproximativ o oră de căutări, dispăruții, trei persoane adulte de sex feminin, cu vârste de 39, 42 și 45 de ani, însoțite de doi minori, ambii de 14 ani, toți cu domiciliul în comuna Turț, au fost găsiți în Pădurea Tufoasa  de pe raza localității Livada, la o distanță de aproximativ 7 km de DJ 109L, spre Călinești Oaș.

Nici unul dintre aceștia nu a acuzat probleme de sănătate, nefiind necesară intervenția echipajulul SMURD de prim ajutor prezent la fața locului.

Sursă info: IPJ Satu Mare

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA