AcasăActualitateSocialGARANȚIA GUVERNATORULUI - Leul va continua să fie stabil în raport cu...

GARANȚIA GUVERNATORULUI – Leul va continua să fie stabil în raport cu euro

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru 2016 sunt premise ca moneda naţională să rămână stabilă în raport cu euro aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, potrivit declaraţiilor guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. În acelaşi timp, guvernatorul BNR a arătat că salariile trebuie să crească prudent, „câte puţin”, astfel încât să nu intervină riscul ca ele să fie „reduse ulterior”.Leul se va menţine şi în acest an stabil faţă de euro, însă în anumite condiţii, respectiv o situaţie macroeconomică internă stabilă şi fără deze­chi­libre semnificative generate de pieţele externe. „Leul a fost stabil anul trecut pentru că şi condiţiile macroeconomice din 2015 au fost stabile. Am avut o situaţie macroeconomică bună şi aceasta s-a reflectat fără să fie nevoie de intervenţii susţinute ale BNR, iar aceste condiţii stabile s-au reflectat într-o stabilitate a pieţei şi o relativă stabilitate a leului. Pentru viitor, în ciuda faptului că economia internaţională şi zona în care ne situăm nu au fost deloc stabile, şi indirect spunem că acesta este cadrul în care trebuie să gândim şi viitorul, dacă situaţia macroeconomică internă se va menţine stabilă, nu vom asista la deteriorări de indicatori şi la dezechilibre mai mari, există premisa ca leul să fie în continuare stabil”, potrivit previziunilor guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Totuşi, guvernatorul avertizează că un context internaţional tulbure, respectiv mişcările mai ample de capitaluri „pot crea dezechilibre temporare pe piaţă”. BNR calculează cursul euro în funcţie de cotaţiile din piaţa interbancară, în timp ce cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

În aceeaşi zi, 6 decembrie, când guvernatorul BNR a făcut publice previziunile legate de stabilitatea monedei naţionale în raport cu cea europeană, o analiză Tradeville arăta faptul că economia românească va continua să crească şi în 2016 peste media UE, însă dolarul american ar putea ajunge la 4,5 lei în prima jumătate a acestui an, antrenând creşterea preţurilor combustibililor şi ale electrocasnicelor importate în dolari din Asia.

Tot în ceea ce priveşte economia românească în acest an, guvernatorul BNR a arătat că salariile trebuie să crească prudent, „câte puţin”, astfel încât să nu intervină riscul ca ele să fie „reduse ulterior”. Iar acest aspect a fost subliniat mai ales în contextul în care 2016 este unul electoral, iar politicienii sunt tentaţi „să dea prea mult”. „Politic, tot timpul trebuie să dai ceva şi în orice caz nu trebuie să iei. Întrebarea este aşa: dacă se dă prea mult, cine mai are curajul să ia? Cine mai are curajul politic să iasă să spună: trebuie luat că s-a dat prea mult? Ca să nu ajungem într-o astfel de situaţie, care înseamnă o ajustare de piaţă, în care ia piaţa, întrucât echilibrele se restabilesc în economie, este bine să se dea câte puţin, cu prudenţă, ca să nu fim în situaţia să luăm”, a afirmat domnul Isărescu.

În privinţa legii dării în plată, guvernatorul BNR a apreciat că, la reexaminarea actului normativ, Parlamentul trebuie să aibă în vedere recomandările primite, inclusiv de la BCE, astfel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane. Banca Centrală Europeană a transmis, la solicitarea BNR, o opinie privind legea dării în plată, în care a avertizat că aceasta compromite siguranţa juridică, poate naşte probleme privind disciplina la plată, dar poate afecta şi încrederea investitorilor străini şi stabilitatea sistemului bancar. (Oana Nistor)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA