Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG 28) și finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) reprezintă, în anul 2014, principala sursă de finanțare pentru programele și proiectele administrațiilor publice locale.
Județul Maramureș beneficiază de 25 de milioane de lei noi într-o primă alocare bugetară a acestui an, urmând ca această sumă să fie completată în urma rectificării bugetare pozitive a Guvernului României, a declarat Gabriel Zetea, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș.
”Unul dintre proiectele finanțate prin PNDL în județul Maramureș este modernizarea drumului comunal DC 32, Ciocotiș – Izvoarele – Bloaja, în comuna Cernești. O investiție de 4,9 milioane de lei, începută în anul 2008, cu un rest de finanțare de 2,4 milioane de lei pentru finalizarea reabilitării, și care în acest an beneficiază de o primă alocare în sumă de 600.000 de lei. Am fost alături de primarul comunei Cernești, Nelu Șovre, precum și de viceprimarul Ionel Pinte, pentru a observa și verifica felul în care continuă lucrările pe acest tronson de drum comunal.
Legătura rutieră dinspre Cernești până în satul Bloaja reprezintă singura șansă a comunității de a dezvolta o viață economică sănătoasă, fiindcă turismul este imperios necesar în zonă, însă turismul nu este viabil fără infrastructură rutieră. Așadar, vom susține în continuare comunitatea pentru obținerea de finanțări de la Ministerul Dezvoltării, astfel încât acest procent de peste 40% în care se află execuția efectivă a reabilitării DC 32 să fie una cât mai mare în anul 2015”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Nelu Șovre, primar Cernești: ”S-au făcut 32 de podețe și s-au recepționat doi km de drum”
Primarul comunei Cernești, Nelu Șovre a precizat că vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, aflat în vizită de lucru în comună, a văzut toate obiectivele și a dat asigurări administrației locale că va sprijini orice proiect important pentru comunitate. ”Pe DC 32 am primit acum 6 miliarde de lei vechi și mai avem nevoie de aproximativ 23 de miliarde să finalizăm o lucrare începută cu ani în urmă. Am realizat până în prezent 32 de podețe, șanțuri și am reușit să recepționăm doi km de drum. Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea s-a aflat la noi în comună, într-o vizită de lucru și s-a arătat mulțumit de felul în care se lucrează la acest drum. Deși a nimerit o zi rece și ploioasă, a ajuns la fiecare obiectiv din satele aparținătoare comunei și a promis că ne va sprijini și pe mai departe”, a conchis edilul din Cernești, Nelu Șovre.