AcasăEvenimentGabriel Zetea, președintele PSD Maramureș: ”Scorul istoric obținut la alegerile europarlamentare ne...

Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș: ”Scorul istoric obținut la alegerile europarlamentare ne obligă să prioritizăm proiectele județului”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Finanțare pentru toate proiectele din Maramureș, dar în special pentru cele referitoare la infrastructură, sprijin pentru comunitățile locale  indiferent de culoarea politică și armonie în Consiliile locale și în Consiliul Județean, acestea sunt prioritățile reprezentanților PSD, UNPR și PC în județul nostru.

La conferința de presă desfășurată joi, 5 iunie, au participat alături de Gabriel Zetea, președintele filialei județene a social-democraților și Zamfir Ciceu, președintele Consiliului Județean Maramureș și președinte al PC Maramureș, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, dar și președintele UNPR Maramureș, Emil Ambruș. Mesajul comun al reprezentanților Alianței Electorale PSD-UNPR-PC a fost unul de mulțumire pentru maramureșenii care au ieșit la vot la alegerile europarlamentare și au acordat încrederea USD.

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Vom face presiune la centru pentru a recupera decalajul ultimilor 20 de ani în Maramureș”

”PSD a obținut un scor istoric în Maramureș, de 35 de procente din totatul voturilor valabil exprimate, un scor pe care nu l-am atins niciodată aici, în județ, un procent care a depășit ceea ce ne-am asumat la nivel național. Iar faptul că am fost a doua organizație din Ardeal și am bătut județe importante din sudul țării, precum Constanța, Călărași, Prahova, Tulcea, dovedește faptul că mesajele și eforturile noastre din ultimii doi ani au convins electoratulul.

Mulțumim electoratului care a ieșit la vot, mulțumim celor care ne-au acordat încrederea la alegerile europarlamentare și vom spune că acest scor ne obligă să prioritizăm proiectele din Maramureș, să recuperăm decalajul ultimilor 20 de ani, deceniile în care județul nostru a fost izolat de restul țării. Sperăm să facem suficientă presiune la Guvern, la ministere, dar și să găsim suficientă înțelegere la nivel național pentru a finaliza cât mai multe proiecte.

Prea multă vreme ne-am bucurat că au venit miniștri în Maramureș, că am semnat câte un proiect care a primit o finanțare de 2-3%, iar apoi lucrările s-au oprit. Acest lucru trebuie să înceteze, fondurile alocale județului nostru, în 2014, de către  Ministerul Dezvoltării sunt cele mai mari dintre cele care au fost primite vreodată, acum trebuie să ne concentrăm să ducem la  bun sfârșit cât mai multe dintre lucrările începute”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

 Zamfir Ciceu, președintele PC Maramureș: ”Scorul obținut de PSD-UNPR-PC confirmă faptul că în Maramureș se muncește”

Președintele PC Maramureș și președinte al Consiliului Județean, Zamfir Ciceu, prezent și el la conferința de presă desfășurată la sediul PSD Maramureș a declarat că scorul mare obținut de Alianța Electorală PSD-UNPR-PC în județul nostru dovedește faptul că, spre deosebire de alți ani, acum chiar se muncește.

 

”Am același mesaj de mulțumire pentru maramureșenii care au ieșit la vot în 25 mai și au votat europarlamentarii propuși de PSD-UNPR-PC. Avem foarte multe proiecte aflate în desfășurare la acest moment, în Maramureș, iar rezultatul obținut de noi ne obligă să ne străduim mai mult pentru a obține finanțările necesare. Consider că votul electoratului arată că într-adevăr muncim”, a conchis președintele PC Maramureș, Zamfir Ciceu.

Emil Ambruș: ”Am speranța că podul de la Ulmeni peste Someș va deveni o certitudine”

În cuvântul său, președintele UNPR Maramureș, Emil Ambruș a subliniat faptul că își dorește ca buna colaborare a ultimilor doi ani, pe care progresiștii au avut-o cu colegii de la PSD și PC să continue și pe viitor. ”Mulțumesc și eu maramureșenilor și colegilor din Alianța Electorală și am convingerea că așa cum am trecut cu bine primii doi ani de mandat, vom merge pentru binele județului și vom vota pentru proiectele Maramureșului și în următorii doi ani. În campania electorală am promis că podul peste Someș, de la Ulmeni, va deveni o certitudine. Și eu sper ca până vom încheia acest mandat să reușim să ne ținem de cuvânt”, a declarat Emil Ambruș.

Referitor la alianțele și posibilele schimbări de majorități la nivelul CJ Maramureș, președintele filialei județene a progresiștilor a precizat că nu crede că vreun consilier județean va vota împotriva proiectelor comunităților, iar în cazul lui, preferă să renunțe la funcția de ales județean, decât să condiționeze un vot pentru Maramureș în baza unor pretenții sau negocieri politice.

Cătălin Cherecheș: ”Doar PSD-UNPR-PC sunt partidele aflate la guvernare și capabile să genereze proiecte”

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș și-a început mesajul subliniind faptul că cel mai corect este să fim ”oameni direcți și onești și să spunem lucrurilor pe nume. E plăcut să generezi speranțe, am participat într-o campanie în care s-au spus multe lucruri, în care partidele politice au promis o mulțime de proiecte. Problema este următorarea și este clar de detectat de electorat.

Doar PSD-UNPR-PC sunt partide aflate la guvernare care pot să genereze proiecte și este o obligație a USD să realizeze ceea ce s-a promis”, a declarat Cătălin Cherecheș. Primarul de Baia Mare a mulțumit atât celor care au ieșit la vot, cât și celor care au rămas acasă, sancționând, astfel, clasa politică de până acum.

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”De un an de zile am invitat partidele politice să ne dăm mâna, pentru binele Maramureșului”

Referitor la discuțiile care se poartă cu PP-DD, la nivel central, președintele filialei județene a PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că opțiunea PSD către PP-DD nu este nouă. ”De un an de zile am invitat toate partidele să ne dăm mâna, pentru a duce la bun sfârșit proiectele Maramureșului.

De atunci discutăm cu toate partidele și facem ceea ce e mai bine pentru acest județ. La Borșa, spre exemplu, am făcut o alianță cu Partidul Verde, iar  lucrurile au început să se miște. Vorbim de un oraș care se autoizolase de restul județului, față de celelalte orașe din Maramureș. Acum avem, în Borșa, un partener în noul primar și în Partidul Verde, care a câștigat acolo. Îmi doresc înțelegere și stabilitate la nivel de județ.

Dacă vom discuta doar despre noi majorități în Consiliile locale, în Consiliile municipale, în Consiliul Județean, de funcții de vicepreședinți sau viceprimari, de posturi în deconcentrate vom bloca proiectele din Maramureș. Încercăm să aducem armonia în Cavnic, acolo unde problemele nu par să se rezolve de mai  bine de un an, să deblocăm situația în Băița de sub Codru, în Târgu Lăpuș pentru ca proiectele comunităților să poată avansa”, a conchis liderul PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA