AcasăActualitate112FURTUL DE MATERIAL LEMNOS, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR - Peste 1.800 de persoane,...

FURTUL DE MATERIAL LEMNOS, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR – Peste 1.800 de persoane, cercetate de la începutul anului pentru infracţiuni silvice

spot_img

DISTRIBUIȚI

FURTUL DE MATERIAL LEMNOS, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR Poliţiştii au făcut, în primele şase luni ale anului, peste 25.000 de controale la persoane şi societăţi suspectate de infracţiuni silvice, fiind cercetate peste 1.800 de persoane şi aplicate amenzi în valoare de 16 milioane de lei.

De asemenea, au fost confiscaţi aproape 35.000 de metri cubi de material lemnos pentru care nu existau documente justificative, scrie News.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de reprezentanţii Poliţiei Române, de la începutul anului au fost efectuate 25.650 de controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Acţiunile au vizat tăieri ilegale de arbori, evaziune fiscală generată de comerţul ilegal cu material lemnos, fals şi uz de fals pentru înlesnirea activităţilor ilegale din domeniul forestier (amenajarea pădurilor, punerea în valoare, tăierea, transportul, prelucrarea şi comercializarea).

Au fost verificate 566 de instalaţii de debitat, 954 de exploatări forestiere, 811 depozite şi 189 de ocoale silvice sau structuri subordonate, 1.226 de târguri, pieţe şi oboare, precum şi 50.750 de mijloace de transport de material lemnos.

În urma acestor acţiuni, în primele şase luni ale acestui an, a fost confiscată cantitatea totală de 34.231 de metri cubi de material lemnos.

În perioada analizată, au fost aplicate 8.541 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.940.340 de lei. Dintre cele 3.540 de infracţiuni silvice sesizat, 1.462 au fost sesizate din oficiu, ca urmare a intensificării acţiunilor poliţiştilor în teren. De comiterea acestora sunt bănuite şi au fost cercetate 1.819 persoane, împotriva a 98 fiind dispuse măsuri preventive.

Totodată, în această perioadă, structurile de ordine publică au verificat 1.436 de cazuri privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate prin apelurile 112.

Dintre acestea, 158 au fost confirmate, astfel, au fost aplicate 223 de contravenţii, în valoare totală de 516.000 de lei.

Ca măsură suplimentară, a fost dispusă indisponibilizarea a 314 autovehicule şi a 678 de atelaje.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, 352 de fierăstraie mecanice, care ar fi fost folosite la comiterea de ilegalităţi.

Info

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA