Patrula mixtă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Şomcuta mare, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza localităţii Mireşu Mare, a fost sesizată de către Eleonora H., din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras un cazan din cupru. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii i-au identificat pe Florin T. de 9 ani, din Baia Mare şi I. F. de 15 ani, din Mireşu Mare, care sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat părţii vătămate.
Strigăte în miezul zilei
În ziua de 14 iunie a.c., în jurul orei 12:00, jandarmul din compunerea patrulei mixte de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Baia Mare, a sancţionat-o pe Violeta L. în vârstă de 41 ani, din Remetea Chioarului, cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei. Aceasta aflându-se pe strada Matei Basarab, a tulburat ordinea şi linişte publică prin strigăte şi urlete.