Poliţiştii din Onceşti au soluţionat la finalul săptămânii trecute un caz de furt dintr-un imobil din localitate, faptă reclamată cu autor necunoscut. Bănuitele n-au scăpat de vigilenţa oamenilor legii, care le-au prins a doua zi de la reclamarea faptei.
La finalul săptămânii trecute, un tânăr din Onceşti a sesizat poliţia cu privire la comiterea unui furt. El a declarat că persoane necunoscute, prin folosirea de chei potrivite, au pătruns în locuinţa sa şi au sustras dintr-un portmoneu aflat pe masă 100 de euro şi 400 de lei.
În urma sesizării, poliţiştii au desfăşurat activităţi de investigare şi documentare ce au dus la identificarea a două tinere, una de 16 ani din Baia Mare şi alta de 20 de ani din Târgu Lăpuş, bănuite de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitelor. În cazul în care constataţi că vi s-au sustras bunuri din locuinţă, anunţaţi în cel mai scurt timp poliţia şi încercaţi să nu aduceţi modificări locului faptei, pentru a nu şterge urmele ce pot duce la identificarea autorilor.