Poliţia Oraş Vişeu de Sus a fost sesizată de către Ioan D., din Vişeu de Jos, despre faptul că o persoană i-a furat autoturismul, marca VW. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că Ioan D., vrând să vândă autoturismul mai sus menţionat, l-a primit la domiciliul său pe Gheorghe U. de 32 ani, din Sighetu Marmaţiei, care şi-a exprimat intenţia de a cumpăra autoturismul. Ajungând la un acord, cei doi au plecat în probă cu autoturismul pe DN. 18 prin Vişeu de Jos, condus de Gheorghe U. iar pe bancheta dreapta faţă, Ioan D. La un moment dat, a avut loc o nînţelegere între cei doi, în autovehicul, vânzătorul a coborât din maşină ca să treacă la volan, moment în care celălalt şi-a continuat deplasarea cu respectivul autoturism până la ieşirea din Leordina, unde a rămas fără combustibil. Cel în cauză a fost identificat şi audiat de către poliţişti cărora le-a declarat că a intenţionat să ia maşina în contul unei datorii mai vechi a proprietarului faţă de familia sa. La verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit şi faptul că autorizaţia provizorie de circulaţie a autovehicului era expirată. Astfel, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.
Infracţiuni şi contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile maramureşene
În perioada week-endului, pe întreg teritoriul judeţului Maramureş au avut loc acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere. Dintre rezultatele obţinute de poliţişti, amintim aici cele de la Bai Mare, în urma acţiunii din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe linie de prevenire a consumului de alcool la volan. Astfel, 97 de autovehicule au fost controlate, şi au fost constatate şapte contravenţii pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 4.000 lei. De asemenea, au fost reţinute trei permise de conducere, în vederea suspendării, pentru consum de alcool.
Şi la Borşa a avut loc o acţiune similară şi, într-un interval de câteva ore, poliţiştii au constat trei infracţiuni la regimul circulaţiei şi 31 de contravenţii. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit 3.400 lei Două permise au fost reţinute pentru consum de alcool la volan peste limita admisă de lege.
Pe parcursul întregului sfârşit de săptămână, agenda poliţiştilor de la formaţiunile rutiere a fost încărcată. În total, s-au înregistrat 14 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Şase dintre acestea, faţă de persoane care circulau fără permis de conducere de nicio categorie. În două din aceste cazuri (la Sălsig şi Dragomireşti), autoturismele erau conduse de minori iar persoanele care au încredinţat autovehiculele vor răspunde şi ele penal, pentru fapta comisă, de încredinţare spre conducere a unui autovehicul, unei persoane care nu are dreptul.