AcasăActualitate112FURATE DIN ITALIA - Șase motociclete dezmembrate și un scuter, descoperite la Petea

FURATE DIN ITALIA – Șase motociclete dezmembrate și un scuter, descoperite la Petea

spot_img

DISTRIBUIȚI

FURATE DIN ITALIA  Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor componentele de la 6 motociclete, precum și un scuter, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Italia.

În dimineața zilei de duminică, 25 februarie, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, T. Vladislav, în vârstă de 38 ani, conducând un microbuz marca Mercedes.

Din primele verificări s-a constatat faptul că transportă, în compartimentul de marfă al autovehiculului, alături de bagajele personale, mai multe piese aparţinând unor motociclete.

Poliţiştii de frontieră au constatat că acestea proveneau de la șase motociclete, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Italia.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Piesele celor şase motociclete, în valoare de 30.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tot în PTF Petea, s-a prezentat, ieri, 24 februarie, D. Vasile, în vârstă de 51 ani, conducând un ansamblu de vehicule, format din autoturism și remorcă.

Din primele verificări s-a constatat faptul că în remorcă era un motoscuter marca Piaggio.

În urma verificărilor, s-a constatat că acesta figurează ca fiind furat din Italia, încă din august 2017.

Şi în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Motoscuterul, de 4.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA